S-a inceput cu o lista a scriitorilor tradusi de ICR. Marele acuzat a fost, ca de obicei, cel mai tradus scriitor roman de azi, Mircea Cartarescu – de altfel, si cel mai tradus scriitor roman de dinainte de existenta programelor ICR, dar cine din studio sa aiba habar de asa ceva? (Poate domnul Marga, prezent si el, dar, daca o stia cumva, n-a spus-o.) Pe linga el, pe acea lista apareau si alte nume bine-cunoscute ale literaturii romane contemporane: Gabriela Adamesteanu, Dan Lungu, Filip Florian si altii, multi altii. Toti tradusi pe banii poporului roman, in vreme ce Basescu a micsorat pensiile.
Pina si modul parsiv in care a fost prezentata acea lista merita o reactie publica. Asadar, o lista a scriitorilor de care ar trebui sa fim mindri a devenit o lista a rusinii. Manipularea s-a facut de la obraz, comentatorii mizind, probabil, pe slaba cultura si pe putinele informatii pe care le au cei ce ii privesc. S-a insinuat ca toate aceste volume apar la edituri mici, lucru care e fals. Ca sa dau doar un exemplu, cartea Gabrielei Adamesteanu Drumul egal al fiecarei zile a aparut la Gallimard. Mai mult, chiar si aparitia la o editura mica din strainatate este relevanta, pentru ca un editor profesionist nu-si risca prestigiul firmei pentru citeva mii de euro.
M-a amuzat (chiar daca, dintr-o alta perspectiva, m-a si durut) seninatatea cu care citiva dintre invitati declarau ca n-au auzit de Dan Lungu. Sau de Filip Florian. O spuneau cu seninatate, etalindu-si incultura ca pe un ordin cavaleresc. Nici o clipa nu s-au intrebat daca nu cumva problema e la ei, nu la scriitorii romani, daca nu cumva literatura romana s-a mai schimbat un pic in ultimii treizeci si ceva de ani. Nu le-a trecut prin cap nici macar meteoric ca, daca tot vorbesc despre literatura romana in anul 2012, ar fi fost cazul sa citeasca si unele carti aparute dupa manualele din care au studiat odinioara Domniile Lor in liceu.
Am apreciat totusi discursul temperat si onest al analistului politic Dan Pavel. M-am bucurat macar ca domnul Andrei Marga, directorul ICR, n-a marsat la toate ineptiile promovate de moderator, chiar daca a trintit el insusi un protocronism devenit viral pe internet: romanii au inventat caloriferul. Insa ce mi s-a parut… hai sa zicem interesant e ca unul dintre cei pe care ii ardea grija pentru banii poporului era un fost jurnalist, acuzat ca a facut afaceri cu statul printr-o firma de familie in conturile careia au ajuns zeci de milioane de euro. Cred ca trebuie sa fi fost tot niste bani de-ai poporului. Dar macar nu s-au dus pe niste prapadite de carti. Fiindca o tara ramine in istoria omenirii prin vilele si masinile dobindite cu bani smulsi de la buget, nu cu operele ei de cultura.
Dupa o asemenea infierare publica, facuta alandala (n-a fost de fata nici macar un critic literar), ma asteptam la o reactie mai vehementa din partea scriitorilor – a tuturor scriitorilor. Indiferent de simpatiile sau antipatiile fiecaruia, astfel de executii publice afecteaza intreaga breasla. Poate ca unii cred ca, daca pastreaza tacerea sau se alatura corului denigrator, vor obtine un oarecare profit din partea puternicilor zilei. Se insala amarnic. Puternicii zilei din Romania nu dau doua parale pe scriitori, in general. Se bucura daca si-i pot aservi, dar in momentul in care nu mai au nevoie de ei, ii arunca in laturi, indiferent daca au acceptat sau nu sa poarte botnita.
Exista un proverb romanesc care spune ca nu mor caii cind vor ciinii. Nici scriitorii nu mor cind vor stapinii. Scriitorul moare abia atunci cind renunta la demnitatea sa, caci in cazul lui abdicarea morala e mai vizibila decit la alti oameni, iar condamnarea e mai aspra. Iar cel ce renunta la demnitatea sa si a profesiei sale de dragul unui beneficiu de moment a renuntat deja la el insusi. Ca scriitor e deja mort. Si undeva in adincul lui o stie, oricit de incarcat de onoruri ar fi. O stie si il doare.