David Esrig propune un sistem de gindire textual-dramatica, functionind pe principiul papusii rusesti. Nici un conflict nu se poate structura dintr-odata. El evolueaza in etape si trece peste praguri de coliziune, peste acumulari si declicuri. Conflictul patent are intotdeauna straturi latente. Pentru Esrig, aceasta latenta merita cea mai mare atentie. Rostirea unei replici este precedata de un proces mental complex, pe parcursul caruia actorul trebuie sa-si definitiveze telul.
Important este sa constientizezi ce spui, pentru ca, automat, vei constientiza ce joci. Si aici, de fapt, este marea problema de abordare din teatrul romanesc. De cele mai multe ori, actorii nu realizeaza semnificatia subterana a textului si atunci nu fac decit sa redea cuvinte. Le frazeaza arbitrar, liniar, expozitiv. Actorii nu stiu ce spun, nu au in minte drumul inainte si inapoi al rolului. Joaca pe loc, citesc izolat propriul rol. Teatrul nu este, evident, permutarea paginii pe scena. Este un complex de sensuri dramatice care, daca nu depasesc nivelul pur literal (pe care il voi numi de rostire propriu-zisa a textului, lexical, si nu sintactic) tin de o simpla lectura. Latura informationala a oricarui text devine ineficienta si insuficienta daca nu e deschisa dramatic, daca nu i se gaseste contrastul relevant. Aria concretului, pe care teatrul o cere cu maxima pregnanta, vizeaza tocmai abilitatea de a vitaliza un personaj, de a-i da consistenta, printr-o suma de contexte, aici si acum. De a-i intercepta toate inflexiunile paradoxale. Cuvintul in teatru poate fi, in acelasi timp, salvator si criminal. Salvator daca e personalizat intr-o situatie dramatica si criminal daca e doar verbalizat fara nici o intensitate de relatie.
Ceea ce instituie David Esrig este o practica de lucru care vine din decriptarea implicatiilor de adincime ale textului. Regizorul le cere actorilor sa puna in prim-plan doua notiuni fundamentale, pe care le accentua si Declan Donnellan in cartea sa Actorul si tinta. Reguli si instrumente pentru jocul teatral (Unitext, Bucuresti, 2005). Este vorba de tinta si de intentie. Fara ele, semnificatiile se dilueaza. Or, pe
Esrig, ca si pe Donnellan, il preocupa transformarea actului teatral in act existential. „Tot ceea ce putem fi invatati despre actorie sint negatiile duble. Cu alte cuvinte, putem fi invatati cum sa nu ne blocam instinctul natural de a juca roluri asa cum putem fi invatati cum sa nu ne blocam instinctul natural de a respira”, afirma Donnellan.