Ce zic eu “prea des”!? Probabil ca niciodata nu m-a instigat vreun disc sa dau cu el de macadam, asa cum a reusit acesta! Iar motivul mi se pare suficient de enervant ca sa-l consemnez aci: suedezii au ales o modalitate ieftina de-a banaliza rockul, preluind o idee fumata si ducind modelul muzical ABBA la perfectiune; va las placerea disectiei!
Unul dintre poncifurile religiei crestine, a carui amploare in Evul Mediu era tot atit de mare cit si credinta, e construit pe ideea vinovatiei femeii, de la Eva pornita si niciodata oprita. Cite nume de personaje istorice, cite fictiuni literare, cite povesti, mituri sau legende au gasit ilustrare, uneori in picturi de cea mai larga notorietate?! Se sparie gindul, vorba cronicarului. Viziunea damnata nu s-a limitat la cinul calugaresc, la oamenii bisericii, ale caror acuzatii gaseau justificare in ideologia inculcata de apartenenta la sistem. Nefasta idee s-a raspindit ca propaganda oficiala, de sus in jos, de la elita conducatoare, misogina si incuiata la minte, desi nu lipsita de invatatura, la clasele lucratoare, tinute in ignoranta. Nici in secolul Luminilor, nici ulterior, aberatia nu s-a sters. Abia acum vreo suta de ani femeile au obtinut drept de vot in “cea mai avansata” democratie. Despre islam, despre unele diviziuni ale acestei credinte ce n-a insemnat mereu obscurantism si discriminare, nu e cazul sa discut aci. Dar cit sa privim indiferenti la impingerea femeii intr-un rol de aproape sclava? Si oare cine sa inlature anomalia?
Ca femeia este deseori tratata ca simplu obiect de placere, pentru masculi si nu numai (vezi industria porno si toate deviatiile, unele socotite manifestari de finete), e o realitate. Cind banii dicteaza, nu te poti opune cu argumente logice, iar tentatia cistigului baga o serie impresionanta de “intelectuali” in gramada celor ce justifica denejustificatul prin virtutile artei, prin libera exprimare, prin regulile naturii, care, vezi bine, este amorala, indiferenta si implacabila. A, ca frumusetea e forta care salveaza omenirea, iar femeia este frumoasa prin definitie? Da, dar fara frumusetea ratiunii care filtreaza toate astea, ce-am avea? “Frumosul e o categorie estetica, dar frumusetea se degradeaza in timp, deci femeile trebuie respectate cit sint tinere si merita inlesniri, apoi menopauza, munca, boala, suferinta le fac de neconsumat!” Nimic nou, nu? Altfel zis, exploatare…
Aceste platitudini circula in toata lumea, sub o forma sau alta. Ma asteptam ca tocmai rockerii, considerati oameni cu minte deschisa si IQ mai ridicat, sa respinga barbaria. Majoritatea chiar au facut-o, si e lung sirul celor care s-au (z)batut pentru integralitatea drepturilor fiintei umane, indiferent de sex si alte tabuuri. Or, ce vedem pe coperta, ce auzim de pe CD-ul in discutie? Preluari symphonic-heavy ale unor compozitii lesinate de provenienta pariziana (Gainsbourg in principal), la moda prin anii ‘60, cu versuri in limba franceza, cu acelasi numitor comun: femeia, floarea raului! Productia este meritorie ca dinamica, echilibrata instrumental si mixata fara compromis. Cartulia, impanata cu lucrari “artistice” de Saturno Butta, sustine aceeasi tema de-o crasa banalitate si jenanta atitudine, iar miza evident erotica nu-i salta valoarea peste nivelul acceptabilului. Tot pe-acolo se situeaza si noul titlu Therion, daca il comparam cu seria trecutelor discuri.