Interesante mi s-au parut opiniile unor jurnalisti autentici din garda (deja) veche. Nu mai sint foarte multi. Asa ca am citit un text al lui Cristian Tudor Popescu, aparut in cotidianul online „Gindul“ din 30 ianuarie, fiindca reprezinta vocea unui jurnalist onest, cu o vizibila si niciodata retractata orientare de stinga, si care si-a pastrat concomitent verticalitatea, dar si subiectivitatea. Opinia Domniei Sale e demna de toata atentia, deoarece dezvaluie felul in care un vechi profesionist in presa romaneasca, vorbind pro domo sua, isi judeca reflexia propriei profesii din ochii Comisiei Europene.
Si iata, comentind acuzatiile din raportul sus-amintit, in care se pomenea de atacurile mediei asupra justitiei, C.T. Popescu scrie: „Sa fim seriosi. S-au difuzat niste emisiuni de televiziune mai mult sau mai putin documentate, tendentioase, partizane politic. Da, si? Magistratii pot fi intimidati de asemenea «atacuri» cu o singura conditie: daca sint intimidabili“. Deplasind subtil discutia spre firea magistratilor, jurnalistul lasa sa alunece in fundalul indistinct exact problema centrala: cea a responsabilitatii jurnalistice. E ca si cum ar considera ca astfel de gesturi de character assassination, cum spune presa anglofona, sint acceptabile si onorabile, iar daca magistratul e mai slab de fire, ar trebui sa se lase de meserie.
Poate pentru ca lucrurile sa fie mai clare, Cristian Tudor Popescu precizeaza: „Subsemnatul n-am vazut inca un om al legii competent, impartial si decent care sa fi fost atacat de presa din senin, din iarba verde“.
In stricta legatura cu afirmatia (ma rog, negatia) de mai sus, ma gindesc ca nu-mi ajung degetele de la miini si picioare ca sa numar de cite ori am auzit ori am citit in ultimele luni ca Monica Macovei, fost ministru al Justitiei romane, e o betiva. Sursa acestei birfe degradante o constituie un articol aparut intr-un numar din „Evenimentul zilei“ de demult, din 22 iunie 2005, in care se spunea ca doamna Macovei ar fi participat la un congres al avocatilor la Costinesti, dupa care s-ar fi imbatat cui, ar fi spart pahare si ar fi facut scandal. Articolul s-a dovedit fals, complet fals, a fost pus in discutie si criticat chiar de Clubul Roman de Presa, dar asta n-a schimbat lucrurile: pentru o mare parte a publicului ea a ramas o betiva. Iar birfa a mai fost reluata, cu jumatate de gura si cu priviri complice, la diverse posturi TV, pina in ziua de azi.
Motivele nu sint greu de inteles. La vremea aceea, Monica Macovei nu era foarte cunoscuta publicului larg, dar am banuiala ca prin cercurile inalte ale politicii si afacerilor romanesti numele ei era popular, dar nu foarte agreat – cum nu este nici acum. Asa ca atacul aparent gratuit lansat de „Evenimentul zilei“ isi are logica lui. Doar ca tocmai logica asta e pusa in discutie de raportul pentru justitie al Comisiei Europene, mai ales ca ceea ce atunci a parut un accident izolat azi a devenit regula, in special la posturile de televiziune particulare periculos de politizate.
Da, cred si eu, ca si domnul C.T. Popescu, ca „un atac, fie si calomnios, la adresa unei institutii sau a unor reprezentanti ai ei este mai putin periculos pentru sanatatea democratica a unei societati decit botnita legala pusa ciinelui de presa – si asa destul de jigarit“. Numai ca aici nu vorbim despre ciinele acela independent si jigarit. El aproape ca nu mai conteaza. Ciinii de presa destul de importanti ca sa atraga atentia – inclusiv pe cea a Comisiei Europene – sint ciini de curte, plimbati intr-o zgarda aurita si hraniti cu delicatese, care saliveaza de drag in palma stapinului. Latra la comanda si musca la ordin, dupa care se retrag rapid in curtea casei si isi asteapta recompensa. Singurul lucru pe care il pazesc e curtea stapinului. Democratie? Obiectivitate? Deontologie profesionala? De asta lasa sa se ocupe maidanezii! Care si ei, saracii, si-or cauta un stapin…