… am alunecat pe singe proaspat, am pus de o suta de ori aceeasi intrebare pina mi s-a raspuns, m-am strecurat printre carcase uriase agatate de cirlige cit o ancora, l-am salvat pe jurnalistul francez de la o grava ranire ferindu-l de lovitura unei carcase care venea cu viteza din spatele nostru, am respirat pe gura pentru ca mirosul era insuportabil si-ti intra in creier, am tradus informatiile despre diferitele tipuri de transare, ambalare, etichetare, cintarire, transportare, am tradus, de fapt, tot, facind legatura intre cea mai fioroasa si mai profesionista echipa de jurnalisti de investigatie pe care am cunoscut-o pina acum si cel mai blajin si defensiv sef de abator pe care l-am cunoscut pina acum (si singurul), am invatat care e diferenta dintre carnea de cal si carnea de vaca, am dezlegat felul in care un transport de carne de vita din Romania a ajuns, printr-un intermediar („trader“) cipriot si unul olandez, carne de cal in Franta (desi ultimele vesti de la redactia pariziana arata ca francezii au schimbat eticheta), am gasit soferi si avioane care sa ne duca cel mai repede acolo unde aveam nevoie, am gasit tarani cu cai si caii ne-au spus ca sint bine tratati si hraniti bio si, in general, foarte multumiti, am umblat prin zapezi si pe cimpuri ca sa tragem cadrele cele mai bune, am baut beri epuizate in barul hotelului „Maria“ (care are in fiecare camera o Biblie si-o cutie de prezervative), am aflat in doua zile la fel de multe despre mine cit am aflat despre carnea de cal si am fost foarte recunoscatoare sa ma pot intoarce acasa dupa toata nebunia asta. As fi vrut sa scriu azi despre dosarul din „Historia“ pe februarie, despre Brummel si aparitia presei feminine, dar n-am putut, pur si simplu n-am putut.