In spitalul dintr-un orasel de la Marea Baltica unde a fost expediata si unde ajunge cu bicicleta din satul in care locuieste, doctorita berlineza e pusa sub observatia sefului sectiei de pediatrie, André Reiser (Ronald Zehrfeld). Intre Barbara si seful de sectie exista o simpatie care creste treptat, dar, chiar si cind relatia lor devine intima, neincrederea doctoritei care banuieste ca seful e in legatura cu STASI o tine in alerta. Oricum, Barbara planuieste sa fuga din tara, ajutata de iubitul ei vest-german cu care se intilneste pe ascuns, dar treptat munca de la spital si sentimentele pentru Reiser o fac sa ezite. Filmul este scris de Christian Petzold impreuna cu Harun Farocki, cel care a fost coautor impreuna cu Andrei Ujica al documentarului/eseu Videograme dintr-o revolutie/Videogramme einer Revolution (1992), care urmarea evenimentele din decembrie 1989, din Romania, prin ochiul camerelor video manevrate de cetateni. Fara vreo legatura cu istoriografia moderna pe care o investiga Videograme…, Barbara este un film de fictiune cu naratiune clasica si estetica fidela subiectului si epocii. Filmat cu eleganta si discretie, fara graba, Barbara isi elibereaza substanta activa in mod treptat, lasind deznodamintul aproape la alegerea noastra.
Nostalgie, insa nu pentru comunism, ci pentru un alt stil de viata
Critica politica intra mai degraba in formula unui thriller, iar personajele nu au nici timpul, nici indecenta de a-si flutura sentimentele prin fata tuturor. Migalos pina la ultimul detaliu (robinetele grupului sanitar din spital sau farfuriile cescutelor de cafea), filmul reface o epoca umplind spatiul dintre obiectele de recuzita cu aerul lent al epocii. Oamenii nu se grabeau in anul 1980, mai ales la tara, unde mersul Barbarei cu bicicleta pare desprins, in ciuda tocurilor de la pantofi, din secolul al XIX-lea. Nu e nostalgie pentru comunism, ci, daca e nostalgie, e pentru un alt ritm de viata. (Cu tot peisajul bucolic, Barbarei i se intimpla lucruri grave.)
In cautarea lui bin Laden
Pe cit e Barbara de european, pe atit e Zero Dark Thirty de adaptat epocii de azi. Titlul face referire la cum se citeste ora 0.30 in armata americana, iar subiectul lui a fost furnizat tocmai de uciderea lui Osama bin Laden, dupa ce Mark Boal si Kathryn Bigelow pregatisera alt scenariu. Zero Dark Thirty e din aceeasi paradigma cu The Hurt Locker, care a fost premiat cu Oscarul pentru cel mai bun film in 2009 (Bigelow a luat atunci Oscarul pentru regie), dar isi muta actiunea de la razboiul din Irak la cautarea lui Osama bin Laden in Pakistan, culminind cu uciderea lui. Plecind, se spune, de la personaje reale, scenariul metodic al lui Mark Boal are in centru o analista de la CIA (interpretata de Jessica Chastain) care, cu multa obstinatie – mai ales cind nici sefii n-o mai incurajau –, reuseste sa dea de urma lui bin Laden. Asta se intimpla pe parcursul citorva ani, timpul scurs de la atacurile din 11 septembrie 2001 fiind punctat in film de atentatele planuite de al-Qaeda in diverse tari – parca pentru a arata esecul CIA de a actiona la timp. Presa americana speculeaza ca Bigelow n-ar fi fost nominalizata la Oscarul pentru regie din cauza controverselor provocate de film – folosirea torturii de catre CIA, pe care filmul ar considera-o necesara, respectiv presupusele informatii clasificate care s-ar fi scurs dinspre CIA spre Bigelow si Boal.
Daca Barbara avea o delicatete aproape feminina, catifelata, Zero Dark Thirty e masculin, rece si eficient – desi e realizat de o femeie. Mai ca-i vezi uniforma lui Bigelow, dar nu poti sa nu-i admiri eficienta cu care tine in mina un film ca o operatiune contra cronometru.