Alaturi de McAvoy, distributia este plina de vedete ale scenei si filmului britanic: Benedict Cumberbatch, Christopher Lee, Natalie Dormer etc. Gaiman este mai mult decit incintat de aceasta noua viata „audio“ a romanului sau. „Iubesc teatrul radiofonic mai mult decit orice altceva. Are o magie foarte aparte si, atunci cind e bine facut, nimic nu se compara cu el“, a declarat celebrul scriitor pentru BBC News.
Neil Gaiman povesteste ca s-a indragostit de teatrul radiofonic in copilarie, cind asculta in masina adaptarea cartii Ghidul autostopistului galactic. El spera ca noua dramatizare a cartii sale sa aiba un efect similar asupra unei noi generatii. „Ai senzatia ca este un film cu un buget urias, dar ale carui imagini le vezi doar in mintea ta“, spune Gaiman.
Nicaieri s-a nascut in anii ’90 ca scenariu pentru o miniserie TV si abia dupa a fost transformat in roman. „Dar calatoria acestei povesti nu s-a terminat“, anunta BBC News, deoarece Neil Gaiman lucreaza la o noua povestire (How the Marquis Got His Coat Back) si la un nou roman, The Seven Sisters, a caror actiune se desfasoara in acelasi univers.