Apoi, in ordine cronologica, sarbatorim sfirsitul oficial al celui de-al Doilea Razboi Mondial, odata cu capitularea Germaniei naziste din 9 mai 1945. Si, in fine, sarbatorim laolalta cu celelalte state din UE Ziua Europei, ce trimite la declaratia istorica a lui Robert Schuman din 9 mai 1950, prin care ministrul de Externe francez de la acea vreme propunea crearea unei uniuni supranationale pe continent. Asadar, pentru Romania, aceasta zi pare sa constituie un soi de moment auroral, caci uneste trei momente istorice ce i-au marcat existenta. Intr-adevar, rar vezi asemenea potriveala. Mai e cineva ca noi?
Nu, cred ca nu. Nici macar noi, daca e sa fim chitibusari. Mai ales cind avem motive sa fim. Sa luam, de exemplu, ziua independentei Romaniei (mici), care e un exemplu de manipulare ideologica a unui moment solemn din istorie. Pina in 1947, ea se sarbatorea pe 10 mai, nu pe 9 mai. 10 mai este ziua cind Principele Carol, seful statului roman de atunci, a proclamat oficial independenta tarii. Peste patru ani, la 10 mai 1881, Principele Carol este proclamat rege, Romania devine regat si de atunci, vreme de aproape saptezeci de ani, acea zi a reprezentat Ziua Regelui si ziua nationala.
Odata cu venirea la putere a comunistilor, era evident ca acestia vor sterge din calendarele oficiale orice sarbatoare legata de regalitate – si asa s-a si intimplat: ziua independentei a devenit 9 mai 1877, cu trimitere la momentul in care Mihail Kogalniceanu citeste in Adunarea Deputatilor declaratia de independenta a Romaniei, votata de cei prezenti, in vreme ce rolul Principelui Carol este trecut cu totul sub tacere. Asa se scrie istoria! (Desigur, e la fel de adevarat ca nici ziua incoronarii regelui Carol nu a fost aleasa la intimplare, ci cu scopul de a o lega de momentul 1877, dar e o diferenta mare intre folosirea unui moment simbolic si stergerea lui din istorie.) De atunci, 10 mai a devenit 9 mai, iar suprapunerea acestui moment cu victoria impotriva Germaniei naziste parea o potriveala extraordinara.
Interesant e ca si acest al doilea 9 mai, cel din 1945, este tot un moment putintel prefabricat. Europa Occidentala celebreaza victoria impotriva nazismului cu o zi inaintea Europei de Est, adica in 8 mai. Poate ca asta e destinul nostru, sa fim mereu un pic in urma – doar ca acest destin este strins legat de Uniunea Sovietica. In 1945, dupa sinuciderea lui Adolf Hitler, presedintele statului german, Karl Dönitz, a semnat declaratia de capitulare in 7 mai la Reims si apoi, la insistentele sovieticilor, a mai facut-o o data in 8 mai, la Berlin. Din pricina decalajului orar, la Moscova, care e plasata binisor mai la rasarit decit Berlinul, se facuse deja 9 mai, asa ca pentru Europa de Est 9 mai 1945 a si ramas oficial ziua capitularii Germaniei. De atunci, Romania, ca si alte tari din Est, se ghideaza in continuare dupa ora Moscovei.
Asadar, avem un 9 mai care e de fapt 10 mai si un 9 mai care e de fapt 8 mai. Singura sarbatoare autentica si incontestabila de 9 mai e si cel mai putin cunoscuta, cea cu minimum de patrundere in constiinta romanilor: Ziua Europei. In contextul actual, ea ar trebui sa fie si cea mai relevanta, dar cine poate sti ce ne mai aduce ziua de miine? Si-apoi, daca ma mai gindesc un pic, pina la urma am facut si noi ce ne-am priceput cu toata amestecatura asta de date. Doar nu era sa sarbatorim trei zile la rind! Asa, negustoreste, as putea zice ca avem o medie sarbatoreasca: 8 mai plus 9 mai plus 10 mai face 27 mai; impartit la trei sarbatori, obtinem exact 9 mai. Hai ca nu-i asa rau! Pai, ce ne faceam daca ne dadea cu zecimala?
P.S.: Pe 8 mai (daca n-o fi fost cumva pe 7, asa, mai catre miezul noptii) s-au implinit nouazeci si doi de ani de la infiintarea Partidului Comunist Roman. E bine sa tinem minte si ziua aceea, fiindca dupa ea tragem ponoasele si azi.