Asta face si Julian Barnes in cea mai noua carte a lui, Levels of Life, leaga lumile si oamenii, porneste de la aventurierii in balon de la finalul secolului 19 si ajunge, cu delicatetea si precizia unui croitor care lucreaza cu matasuri, la durerea si doliul provocate de moartea sotiei lui, Pat Kavanagh. Din punctul meu de vedere, cele 100 si ceva de pagini din Levels of Life sint perfecte, nu le lipseste absolut nimic, nici eruditia, nici emotia, nici luciditatea, nici farmecul, nici stilul, nici capacitatea pe care o au doar marii scriitori de a se preface ca scriu despre baloane cu aer cald, cind ei, de fapt, scriu despre viata asta a noastra, despre iubire si tristetile ei mici si mijlocii, despre moarte si tristetile ei cele mai mari, despre toate lucrurile la care ne gindim cind noptile incep sa fie prea lungi.
Apar in cele trei eseuri ale lui Barnes (dintre care unul e mai degraba o proza) fotograful Nadar, pionier intr-ale aeronauticii moderne, actrita Sarah Bernhardt, excentrica adorabila, aventurierul Fred Burnaby, indragostit éperdument de Sarah, apar calatorii cu balonul peste mare si iubiri cu aer cald, apare cuvintul „unuxoriousness“ (care-nseamna „a-ti iubi foarte foarte mult sotia“), apar, in fine, moartea sotiei pe care ai iubit-o foarte foarte mult si tot ce urmeaza dupa moartea ei, durerea, disperarea, incapacitatea de a mai fi emotionat de ceva, incapacitatea celorlalti de a pricepe ce se intimpla cu tine, sentimentul ca, intr-un fel sau altul, totul e pierdut.
Levels of Life este probabil cea mai buna carte a lui Julian Barnes. Dar asta nici macar nu mai conteaza.