Gottfried Wagner nu ezita sa provoace si sa incite la discutii, capitol dupa capitol, cu titluri corozive de genul „Diletantul si sarlatanul“, „Carieristul si Intrigantul“, „Misoginul“, „Necrofilul si apocalipticul“, „Antisemitul rasist“…; o serie intreaga de calificative ce au avut darul sa-i scoata din minti pe ultraconservatorii germani ce promoveaza cultul unui Wagner simbol al germanitatii si muzicalitatii „pure“.
Am stat de vorba zilele trecute cu Gottfried Wagner si l-am intrebat, fireste, ce l-a facut sa adopte un ton atit de provocator. Raspunsul sau a fost: „Intr-un moment in care, la 200 de ani de la nastere, Wagner este celebrat in toata lumea, pozitia mea este clara: exista o unitate intre viata, operele scenice si conceptia lui despre lume (Weltanschauung). Conexiunea este foarte strinsa si trebuie privita si in contextul autoidolatriei si al negarii vietii promovate de Richard Wagner. Toate aceste lucruri constituie, in special in Germania, un punct vulnerabil, fiindca se incearca o separare intre muzica si ideologia lui Richard Wagner. Am facut o cercetare extrem de serioasa pe acest subiect, dovedind cu peste 500 de citate din spusele si scrierile lui ca aceasta conexiune de care vorbesc exista, fara indoiala!“.
Gottfried Wagner nu se ascunde in spatele cuvintelor: „Intentiile mele sint clare inca din titlu si am facut un punct din aceasta confruntare. Iar unul dintre lucrurile esentiale il constituie ceea ce calific drept nu doar antisemitism, ci antisemitism rasial la Richard Wagner. Este un capitol esential al cartii, in conexiune cu viata si operele lui, si care ramine un subiect foarte delicat pentru cei de astazi. Cei care sint de acord cu pozitia mea se confrunta dur cu cei pentru care Wagner nu ar insemna altceva decit o «muzica frumoasa». Dar, cind citesti cartea, constati consecintele acestui antisemitism pina astazi (ma refer la capitolul al 11-lea), unde vorbesc despre asa-numita «Societate a Mintuirii Ltd.», referindu-ma la Festivalul de la Bayreuth si la «Templul Solutiei Finale».
Am dat un asemenea titlu in mod intentionat, nedorind sa ascund nimic. Exista suficiente dovezi pentru a vorbi foarte explicit, fara ocolisuri. Tema este si mai interesanta privita din perspectiva actuala, cind se poate vorbi despre o regresiune a dezbaterii si intelegerii lui Wagner. Se practica un marketing falsificator in favoarea companiei Festivalului, evitindu-se orice fel de discutie despre antisemitismul lui Wagner, in viata si in creatia lui“.
L-am intrebat pe Gottfried Wagner daca situatia documentatiei s-a modificat radical de la primele sale semnale de alarma din volumul Cine nu urla cu Lupul (Mostenirea Wagner).
„Este scandalos ca pina astazi Festivalul de la Bayreuth nu a scos la lumina intreaga corespondenta a lui Adolf Hitler cu familia Wagner, din 1923 pina in 1945. Este un scandal, mai ales ca oricine stie astazi ca este vorba de o corespondenta de proportii imense si ca familia Wagner nu mai are o pozitie dominanta in ce priveste arhivele. «Arhiva nationala Richard Wagner» a fost in fapt vinduta statului german, celui al Bavariei, in 1973. Dar situatia contractuala nu a fost deloc clarificata pina astazi. […] Aceste documente au fost intotdeauna ascunse. Daca s-ar fi procedat altfel, dupa moartea lui Hitler, sint sigur ca familia Wagner nu ar fi venit din nou la putere in fruntea Festivalului in 1955. Se poate spune, deci, ca aceasta falsificare a situatiei a fost conditia lansarii asa-numitului «Nou Bayreuth».
Ca in 2013 persista o situatie legala atit de ambigua este un scandal major. Si care trebuie pus in lumina. Se poate spune ca, iata, Festivalul de la Bayreuth s-a aflat totusi in spatele unei expozitii importante, denumita «Vocile inabusite», cu panouri ale cintaretilor evrei, interzisi la Bayreuth. Dar, as spune, atunci cind nu expui in aceasta expozitie toate scrierile agresiv rasiste, antisemite, ale lui Richard Wagner, ca punct de plecare pentru a se ajunge la vocile ce au fost inabusite, intregul nu mai are nici un sens. Intr-o anumita masura se pretinde ca numai Cosima Wagner si Winnifred au fost cele care au facut raul. Lucrurile nu s-au petrecut asa. Totul incepe cu Wagner insusi.“
Pentru Gottfried Wagner lucrurile sint clare, iar apelul sau catre regizori si dirijori este de a evita orice ambiguitate in tratamentul creatiei compozitorului: „Este ceva unic in istorie, ca un singur om sa domine totul si sa dea o indicatie foarte clara despre felul in care opera sa trebuie interpretata in spectacol si cum trebuie inteleasa! Nu exista nici un alt compozitor in istoria operei care actioneaza intr-o maniera atit de autoritara, am putea spune, chiar totalitara, reusind sa impuna perceptia creatiei sale pina astazi. Asta inseamna, in opinia mea, ca atunci cind il pui in scena, ca regizor, sau chiar cind il dirijezi, este nevoie uneori sa o faci impotriva intentiilor lui Richard Wagner. […] In concluzie, pentru mine Wagner este un cimp minat! Ai tot timpul in miinile tale o bomba cu explozie intirziata, de care trebuie sa fii constient“.
* Gottfried Wagner, Du sollst keine anderen Götter haben neben mir. Richard Wagner – Ein Minenfeld, Propyläen, Berlin, 2013, 304 p.