In opinia multora, editia din acest an a Festivalului de la Cannes a fost caracterizata de explozia scenelor explicite de sex „gay“ in filme adresate unui public mainstream. Scena de sex nesimulat din La vie d’Adèle a fost descrisa drept „cea mai exploziva secventa de sex lesbian din ultima vreme“, iar numeroasele scene de sex homoerotic din Stranger at the Lake au fost etichetate drept „hardcore“. Pina si despre Behind the Candelabra, filmul biografic al lui Steven Soderbergh, cu Michael Douglas si Matt Damon in rolurile principale, se spune ca extinde limitele reprezentarii pe ecrane a amorului homosexual.
O problema politica repetata excesiv pe ecran?
„Intr-o era a unei mai mari tolerante fata de diferitele orientari sexuale, aceste filme au coincis cu emergenta casatoriei intre persoane de acelasi sex ca problema politica si cu convingerea crescinda a unor cineasti ca publicul nu mai este obligatoriu scandalizat de scene de dragoste intre barbati sau intre femei“, comenteaza „France 24“.
La polemica declansata de subiectul lui Adèle s-au adaugat imediat acuzele indreptate impotriva regizorului insusi, acuze formulate de tehnicienii filmului si care vizeaza metodele de lucru ale lui Kechiche. „Le Monde“ rezuma aceste discutii intr-un articol intitulat „Kechiche, un tiran ca oricare altul“: „Regizorul este poate umanist pe ecran, dar nu prea uman pe platouri“.
Nici Julie Maroh, autoarea benzii desenate adaptate de Kechiche, nu a fost foarte incintata. Intr-un text numit „Le bleu d’Adèle“, publicat pe blogul personal, Maroh, desi multumita de succesul filmului, a lasat sa razbata „tristetea si amaraciunea“ pentru faptul ca regizorul tunisian nu a implicat-o deloc in adaptare si ca nu a pomenit-o in discursul de multumire. De asemenea, autoarea explica celor care contesta adaptarea lui Kechiche ca, in opinia ei, regizorul „si-a insusit o poveste care deja nu imi mai apartinea de cind a aparut in librarii“. Felul in care Kechiche a rescris albumul BD nu pare a fi pe placul lui Maroh, deranjata si de scenele de sex: „Cred ca avem o optiune estetica diferita. Este o etalare brutala si chirurgicala, demonstrativa si rece a sexului zis lesbian, care da in pornografie si care m-a facut sa ma simt rau. Ca spectatoare si lesbiana nu pot deci sa urmez directia lui Kechiche privitoare la aceste subiecte“.
Tunisienii lui Kechiche sint jenati de succesul lui La vie d’Adèle
Tunisia, tara natala a regizorului Abdellatif Kechiche, a primit cu mindrie, dar si cu rezerve premiul de la Cannes. Kechiche a dedicat distinctia canneza „tinerilor care au realizat revolutia tunisiana“, declarind ca sustine aspiratia acestor tineri „de a trai si a iubi liberi“. O astfel de declaratie, scrie „Le Monde“, nu a facut decit sa amplifice jena resimtita de Tunisia (unde homosexualitatea este pedepsita prin lege) fata de opera premiata. Subiectul lui La Vie d’Adèle ramine „tabuul tabuurilor in tarile Maghrebului“, explica cineastul tunisian Nouri Bouzid. Ministrul Culturii, Mehdi Mabrouk, a anuntat in ultima clipa ca nu va asista la proiectia de la Cannes a filmului, marginindu-se sa il felicite pe realizator pentru „aceasta recunoastere internationala“. Intr-o tara in care ministrul Drepturilor Omului a declarat public (in februarie 2012) ca homosexualitatea este „o perversiune“ si o „maladie mintala“, filmul lui Kechiche are putine sanse de a fi difuzat. Dar, subliniaza postul „France Info“, Tunisia nu ar putea fi singura tara care sa puna filmul la index; din cauza scenelor de sex prea explicite, La vie d’Adèle ar putea fi interzis si in SUA celor sub 17 ani.
Daca nu e sex, e violenta
O alta polemica legata de Cannes a fost provocata de filmul Only God Forgives al danezului Nicolas Winding Refn. Fosta candidata la presedintie, Ségolène Royal, l-a acuzat pe ministrul Culturii, Aurélie Filippetti, ca nu a interzis acest film – care relateaza povestea foarte singeroasa a unei razbunari – pentru anumite categorii de virsta. „Regret ca Aurélie Filippetti a declasat un film ultraviolent la presiunea producatorilor. Daca producatorii vor ca filmele lor sa fie vazute de intreaga familie, atunci sa faca filme pentru toata familia“, a comentat Royal (care a fost ministru al Familiei in Guvernul Jospin), citata de „Le Point“. „Nu poti sa lauzi beneficiile unor filme pentru toata familia si apoi sa poluezi tineretul cu scene de o violenta extrema.“
Initial, din cauza scenelor foarte singeroase, Only God Forgives a fost interzis copiilor sub 16 ani, dupa care comisia „de cenzori“ a revenit asupra deciziei si a redus clasificarea filmului, interzicindu-l doar pentru cei sub 12 ani. Ca raspuns la acuzele lui Ségolène Royal, Aurélie Filippetti a replicat ca ea nu a intervenit, ci ca s-a marginit la a recomanda Comisiei de clasificare a operelor cinematografice „o a doua vizionare“ a filmului, ca urmare a unui recurs al producatorilor.