N-am auzit sa se spuna apoi despre nici o alta televiziune ca a mai produs un asemenea impact pe „piata”. Si totusi, dupa parerea mea, o revolutie mai puternica si cu efecte mult mai vizibile a reusit sa produca, in mod surprinzator, o alta televiziune. Una in care s-a investit as zice infinit mai putin. E vorba despre OTV-ul lui Dan Diaconescu. Televiziunea care ne-a aratat tuturor, dar mai ales concurentilor din domeniu, ca succesul se poate obtine cu cheltuieli mult mai mici, dar cu o strategie infailibila: deversarea dejectiilor spre un public larg, mare consumator de asemenea spectacol. OTV a devenit campioana absoluta a circului de prost-gust, insa mare atragator de rating.
In joc s-au aruncat, incetul cu incetul, mai toate televiziunile. Chiar si ProTV-ul care, desi pare a-si urma doar propriul model, strecoara de fapt doze serioase de „circ marca OTV” in principal in stirile sale, dar, de ceva timp, timid, si in unele sitcomuri, de exemplu. Iar daca ne gindim si la „derivatele” ProTV-ului, cum ar fi Acasa sau TV Sport, vom observa ca modelul lui Dan Diaconescu s-a impus acolo cu si mai mare pregnanta. Nota oarecum discordanta face inca Antena 1, care prefera show-ul lui Tuca, de obicei cu invitati decenti, emisiunilor becaliza(n)te, de exemplu, sau divertismentul celor de la Divertis in locul „poantelor” cu fuste ridicate. Ramine de vazut cit timp va mai rezista in fata retetei succesului garantat.
Dar nu despre televiziuni vreau sa scriu eu aici. Ci despre faptul ca, adoptind sus-descrisul model, mergind pe linia talk-show-urilor care te duc pina la marginea silei, dar te fac sa privesti socat ecranul ca sa vezi „pina unde pot merge lucrurile”, ele, televiziunile, au reusit sa creeze, treptat, o masa tot mai larga de consumatori obisnuiti cu „orice”. Iar acesti consumatori se transforma, periodic, in votanti. In niste votanti care, obisnuiti cu orice-ul, il transfera si-n politica. Asa se face ca un Gigi Becali care vine descult la un talk-show ca sa-si „apere onoarea” in fata „zdrentei” de Cornel Nistorescu atrage in continuare voturi. Iar daca-si arata, in direct, si parul de pe piept in timp ce spumega si arunca mizerii despre „hahalerele” care duc tara de ripa, cu siguranta punctul de rating se va transforma macar in jumatate de punct electoral.
Mai trist este ca nu numai viitorul electorat consuma cu ardoare circul de cea mai joasa speta, dar in jocul de tip otevist s-au inscris, intr-un mod straniu, si ziaristi prestigiosi, si politicieni in cautare de imagine. Nu pot sa inteleg cum, ca sa revin la exemplu, un jurnalist precum Cornel Nistorescu a cazut (si a revenit apoi!) in plasa intinsa de unul dintre plagiatorii de pe National TV ai lui Dan Diaconescu, contribuind in felul sau la spectacolul grotesc. E adevarat, incercind o opozitie la becalizare, iesind din emisiune cind gluma murdara parea a se ingrosa, dar in fapt ajutind, tocmai prin asta, circul si mizeria.
Nu-mi ajunge coltul de revista sa dezvolt demonstratia, de asta am subliniat-o doar printr-un exemplu. Dar multe alte televiziuni isi dedica spatiul de la 10 seara (si nu numai) unor astfel de emisiuni, iar multi alti oameni pe care anii postrevolutionari ne-au invatat sa-i respectam ne provoaca socuri de imagine, ni se arata in cu totul alt mod decit pina acum. Otevizarea a devenit un fenomen, fara discutie, unul de o amploare care ne nauceste si care creeaza spatiul perfect pentru o pervertire uriasa a unei generatii de telespectatori perfect echivalenta cu o generatie de alegatori.
Romania mediatica s-a virit, pe nesimtite, intr-o imensa groapa cu laturi. Iar solutiile nu se intrevad, atit timp cit laturile aduc multi bani pentru cei ce stapinesc media. Fortind o metafora „pe domeniu”, dat fiind ca omul e unul dintre prezentele favorite pe OTV, putem observa ca, in timp, Silviu Prigoana s-a inmultit iremediabil: nenumarati alti oameni, de mai mare sau mai mica anvergura, au inceput sa se imbogateasca de pe urma gunoiului. Iar noi ii ajutam.