Las deocamdata in plata Domnului antiamericanismul de sorginte extremista, fie el de stinga sau de dreapta (caci aici cele doua extreme – sau false extreme – se inteleg foarte bine), antiamericanism deghizat in formule docte cum sint „hegemonism”, „imperialism”, „colonialism cultural”, „consumism”, „globalizare” – sau, cum se incapatineaza sa spuna francofonii, „mondializare”. Mondialisation. Ca in furculision. Dar nu strica sa acordam un pic de atentie exact acestui termen, mondialisation, si semnificatiei sale ideologice.
Mondialisation e varianta frantuzeasca a termenului globalization („globalizare”) si inseamna exact acelasi lucru – adica e unul dintre acele cazuri foarte rare de sinonimie aproape perfecta. Limba romana le-a preluat pe amindoua si le foloseste cum ii vine vorbitorului la gura. In principiu insa, francofonul foloseste „mondializare”, iar anglofonul „globalizare”, marcindu-si astfel, fie si inconstient, apartenenta culturala. Uneori si pe cea ideologica. In aceeasi categorie intra si termenul ordinateur, sinonimul lui computer. Romanii, ca si alte natii europene, au decis sa foloseasca iarasi ambii termeni. Aici distinctia dintre vorbitori e marcata mai clar: majoritatea coplesitoare vorbesc de „computer” sau de „calculator” (si asociaza media electronice cu limba engleza), iar cei care insista sa vorbeasca de „ordinator” sint nu numai francofoni, ci si macar usor anglofobi. De fapt, americanofobi.
Cazul extrem se gaseste, desigur, chiar in tot mai antiamericana cultura franceza, unde arhiuzitatul termen e-mail, ce desemneaza posta electronica, a fost inlocuit programatic, la nivel oficial, cu autohtonele mel sau courriel (courrier electronique), desi pentru francezi ubicuitatea lui mail ar fi trebuit sa fie un motiv de mindrie decit de enervare: cum cuvintul englezesc provine din vechiul termen frantuzesc malle, el ar dovedi mai degraba forta de penetrare a culturii franceze in atotputernica engleza de azi si contributia masiva a francezilor la crearea limbii si culturii engleze si – implicit – a culturii americane.
Desigur, omniprezenta limbii engleze, devenita noua lingua franca a planetei, poate stirni frustrarile unor alte culturi mari, cum sint cele de limba franceza, germana, spaniola. La fel de adevarat e insa ca fenomenul, odata generalizat, nu mai poate fi stavilit ori controlat, fiindca… asta e. Din nenumarate motive, de ordin social, politic, economic ori chiar lingvistic (caci engleza sau cel putin basic English e o limba cu o morfologie si o sintaxa mult mai simple), aceasta limba a devenit de mult cea mai importanta limba de comunicare intre straini. Asadar, desi pentru un francez sau german e normal sa regrete retrogradarea limbii sale pe plan global, mi se pare stupid sa transformi frustrarea stirnita de un proces natural si (totusi) incontrolabil, cum este ascensiunea unei culturi sau a unei limbi, intr-un motiv de demonizare a tarilor vorbitoare de engleza. Cu atit mai idioata mi se pare asocierea dintre presupusul imperialism al englezei si o singura tara, Statele Unite ale Americii – altfel, fosta colonie britanica –, de parca americanii ar fi proprietarii englezei contemporane si le-ar vinde-o cu de-a sila populatiilor din alte parti ale lumii.
Problema e mult mai complexa, dar cred ca demonizarea Americii e in egala masura un fenomen cultural, nu doar unul politic sau comercial.
Mai vorbim saptamina viitoare. See you later!