Cartea a fost scrisa totusi inainte ca americanii sa aselenizeze. Dar, influentata de film si de carte, in noaptea urmatoare deveneam usoara in vis si pot spune ca o inteleg pe Sandra Bullock atunci cind, ajunsa la loc ferit dupa primele 20 si ceva de minute ale filmului (era cit pe ce sa se piarda in cosmos, pe urma au aparut deseurile), isi da jos costumul ca si cum ar lepada o carcasa si se relaxeaza plutind vreo 20 de secunde in pozitie fetala. Gravity e o poveste pe care Alfonso Cuarón o spune timp de 90 de minute cu doar doua personaje, dar daca acestea n-ar fi fost interpretate de doua supervedete ca Sandra Bullock si George Clooney, povestea nu s-ar fi spus – pentru ca cine ar investi milioane intr-un film in 3D, cu doar doua personaje? Filmul incepe ca un poem SF, nu ca un SF de actiune (are si un titlu in consecinta): fara introducerea obisnuita, doar un scurt insert, ii gasim pe eroi deja iesiti din nava pentru reparatii. Ryan Stone (Sandra Bullock) mestereste ceva, legata cu cablul ombilical (e om de stiinta aflat la primul zbor), Matt Kowalski (George Clooney) se fitiie intr-un scaun autopropulsor si le spune bancuri colegilor din Houston (e astronaut la ultima misiune inainte de pensie), in vreme ce alt coleg se joaca cu cablul, iar o colega din nava e pe receptie. Intelegem din spiritul ludic al barbatilor, ca si din oboseala tot mai accentuata a lui Ryan Stone ca ceva rau urmeaza sa se intimple, dar exista multa liniste in aceste cadre, iar daca ai norocul sa vezi filmul la singura sala IMAX din Romania, din Cinema City Cotroceni, cam ramii cu gura cascata. Filmul arata superb, adica foarte real si e ceva fascinant in combinatia de verosimil si poetic. Dar pe urma (hélas, cum ar spune Cyrano de Bergerac), filmul intra pe orbita unui film hollywoodian si devine o spectaculoasa lupta pentru supravietuire tot mai putin credibila in termeni reali. Te tine, nu-i vorba, dar din savanta aruncata filosofic in spatiu, Sandra Bullock devine pina la final o supereroina. Cum filmul se bucura de succes de public si critica peste Ocean, au aparut si oamenii de stiinta care sa-i gaseasca greselile si sa le puna la gazeta de perete. Printre altele, nu te poti deplasa de la telescopul Hubble la Statia Spatiala Internationala, iar parul Sandrei Bullock ar trebui sa pluteasca si el daca tot e imponderabilitate. Cel mai bun lucru in film e imaginea lui Emmanuel Lubezki.
Prinde Lupu, scoate-i ochii
Din pacate, debutul lui Bogdan Mustata, pe care multi asteptam sa-l vedem, e nereusit. Ce s-o fi intimplat? Povestea lui suprarealista are mai multa legatura cu Al saselea simt al lui M. Night Shyamalan decit cu Mircea Eliade (ceea ce nu e rau), dar chiar daca pina la urma leaga o atmosfera, nu ramine cu tine cind iesi din sala si nu te convinge. Situatia nu e noua: un adolescent (Mihai Vasilescu), inca in doliu dupa tatal (Costel Cascaval) mort in urma cu doi ani, se simte inconfortabil cu ideea ca mama (Carmen Ungureanu) are un iubit si in acelasi timp e atras de o fata (Ada Condeescu) din vecini. Baiatul vede spirite, astfel incit nu stii pina la urma cine e viu sau mort in anturajul lui. Sergiu Nicolaescu il joaca pe un vecin semi-ramolit care uneori uita ca i-a murit sotia (Camelia Zorlescu), dar in alte secvente aceasta reapare. Cea mai reusita scena e cea cind se regasesc la aceeasi masa Sergiu Nicolaescu, Mihai Vasilescu, Ada Condeescu si Camelia Zorlescu. Nu stii cine e viu si cine e duh – si in film, si in realitate –, iar regizorul stie sa ii faca pe actori sa se miste unul pe linga celalalt ca si cum ar fi putut la fel de bine sa nu respire acelasi aer. Dar, in rest, exista lucruri neexplicate (de pilda, cine e personajul lui Alexandru Potocean si de ce dispare din peisaj), povestea se leaga greu, protagonistul e stingaci in cadru, iar aparitiile Adei Condeescu mai mult in chiloti la fiecare cinci minute te fac sa ii doresti sincer eroului sa isi inceapa odata viata sexuala ca sa isi rezolve dilemele. Cel mai bun lucru e imaginea lui Barbu Balasoiu, cu care Bogdan Mustata a colaborat si la O zi buna de plaja (Ursul de Aur pentru scurtmetraj in 2008). Nu e un capat de tara, al doilea film o sa fie mult mai bun.