intr-un mod indirect, prin ceea ce putea parea o butada: „Eu ma intreb cum de nu i-a venit altcuiva ideea de a face o carte-dialog cu Octavian Paler“.
Ce voiam sa spun? Ca este un lucru cit se poate de firesc si un efort nu neinsemnat, dar plin de sens, sa cauti sa intri intr-un dialog substantial cu un intelectual de prim ordin, provocindu-l sa vorbeasca (sa scrie) despre timpurile prin care a trecut si despre experienta sa, fundamentala, in ele. Ca ar fi realmente curios sa nu ne intereseze ce au trait si ce au de spus marii nostri scriitori, istorici si critici literari, profesori; ca ar fi involuntar comic sa consideram ca totul incepe odata cu noi, de la noi, prin noi; ca ar fi in deserviciul nostru sa nu cautam si sa nu gasim niste modele, repere, personalitati la care sa ne raportam in deplina libertate evaluativa, dar cu recunoasterea, obiectiva, a rolului lor esential intr-o cultura.
Un asemenea reper este protagonistul cartii Ce a fost – cum a fost. Si chiar daca Paul Cornea refuza incremenirea statuara a Modelului, aplicindu-si pedagogia modestiei, lectia autoironiei si a unui relativism de uz social, generatii si generatii de studenti, masteranzi, doctoranzi, profesori, cercetatori si „simpli“ cititori pot depune marturie ca este unul. Da, Paul Cornea e un model. Si trebuia vazut, din interior, nu doar cum s-a ajuns la acest statut, ci si complexul de determinari, limitari, obstacole, dificultati si poveri pe care a fost obligat sa le infrunte, sa le depaseasca si sa le poarte. Trebuia desfasurat, in deplina sinceritate caracteristica protagonistului nostru, firul evolutiei sale intelectuale si pur umane, in anii unei Istorii strivitoare pentru gindirea libera si pentru caracterele capabile sa o sustina si sa o apere.
Nu dezvaluiri mi-am dorit, asadar, in aceasta carte; nu intimitati, episoade picante, birfe subtiri si anecdote ocolind „strategic“ punctele de intersectie a adevarului istoric cu cel biografic. Ceea ce mi-am dorit eu a coincis, spectaculos si profund, cu ceea ce si-a dorit Profesorul nostru (cum l-a numit Nicolae Manolescu); si anume, o rememorare scuturata de inesential si structurata ca o autobiografie si o radiografie rece. Un parcurs existential recapitulat in doi timpi: cel al personajului care a fost Paul Cornea (la 20 de ani, la 30, la 40…) si cel al protagonistului care a devenit.
E imposibil de realizat, cu un scriitor eminamente subiectiv si locuit de obsesiile sale pina la evacuarea completa a realitatii si a evolutiilor ei, o asemenea performanta de obiectivare si auto-analiza. Profesorul nostru a reusit-o, cu un efort apreciabil, fireste, dar cu o izbinda personala reprezentata de cartea insasi. Mai tinarul interlocutor n-a facut decit sa fie acolo unde trebuia, la momentul potrivit; si daca nu eram eu ar fi fost altcineva. Cum v-a venit ideea sa faceti o carte-dialog cu Paul Cornea?, voi fi intrebat cu curiozitate reportericeasca, intr-o repetabilitate pina la urma agreabila a interogatiilor retorice. Iar eu voi raspunde similar: ma intreb cum nu i-a venit altcuiva, inaintea mea, ideea de a face o carte-dialog cu Paul Cornea.
Despre o carte pe care iti pui semnatura nu se cuvine sa vorbesti; vor vorbi altii, iar tu vei avea decenta de a tacea. Ceea ce trebuie totusi spus este ca protagonistul ei a fost un model si ca autor, trecind peste toate impedimentele si scriind, inclusiv in conditii dintre cele mai dificile, ceea ce simtea ca trebuie sa scrie. Nu mi-a returnat nici o intrebare si nu a ocolit nici o chestiune, oricit de spinoasa. Nu m-a „povatuit“ ce sa-l intreb (si cum), cu acea preocupare dizgratioasa a unor autori pentru imaginea si soclul lor. Colaborarea noastra a fost libera de orice obligativitati si reciprocitati avantajoase; si ireprosabila in continutul si in forma ei.
Cartea a inceput in ianuarie 2010, cu trimiterea primei „runde“, si s-a incheiat in februarie 2013, cu expedierea, de catre Profesor, a ultimului capitol. Trei ani si mai bine pentru Ce a fost – cum a fost si circa noua luni in care s-au facut relectura, corecturile, pregatirea redactionala. Profesorul nostru m-a cenzurat totusi, intr-o privinta. M-a rugat sa scot toate aprecierile elogioase si superlativele pe care, in urma raspunsurilor sale, le descoperea in intrebarile mele ulterioare. Cine va citi cartea va constata o anume retinere in interventiile mele. E una impusa din exterior si se datoreaza eliminarii accentelor mele de incintare si entuziasm propriu-zis. Modestia autentica a Profesorului a fost mai tare decit manifestarea, de catre mine, a entuziasmelor de etapa si de intreg parcurs.
Dar Ce a fost – cum a fost n-ar fi fost astfel fara efortul, complementar, al unor intelectuali carora le sint dator. Multumiri Adrianei Bittel, lectorul ei exceptional, student dintr-o alta generatie al Profesorului nostru; Emei Stoleriu, lui Adrian Botez si lui Cezar Petrila, redactori de un inalt profesionalism ai Editurii Polirom; lui Radu Raileanu, care a realizat coperta ca pe o opera de arta grafica; si, last but not least, lui Silviu Lupescu, care ne-a sustinut in modul lui solidar, nu doar editorial, un proiect dificil; nu insa si „tardiv”, cum i se parea Profesorului initial.
Sper ca o veti parcurge cu interes si cu placere, cu folos intelectual si cu acea concentrare reflexiva pe care un mare Profesor a stiut s-o transmita, prin cursuri si prin carti, studentilor si cititorilor sai.