Lumea anormala nu e cea populata, cum poate ati fi tentati sa credeti, de fotbal si de fotbalisti. Prea comod ar fi sa gindim asa! E aici tocmai inversul normalitatii: e universul depopulat de firesc, de munca, de buna-cuviinta, de ironie si autoironie, de nuante, de temeri si angoase, de bucurii simple si complicate. In fotbal, in tenis si, in general, in orice domeniu pamintean ocupat de o minoritate calificata, urmarit de o majoritate pasionata, exista elite si pleava. Pleava e compusa din antieroi. Sint fetele si baietii care, in pofida expunerii pe care o au, indeplinesc cu succes rolul de antimodel. Ei sint, de cind exista lumea si pamintul, majoritari.
Simona Halep e normala pina la incredibil si putin mai mult de-atit. Aproape nimeni nu stia mare lucru despre ea, inainte de anul 2013. Pun ramasag ca nici pasionatilor de tenis nu le atragea, in vreun fel, atentia. Nu pina mai ieri, azi, dupa ce a cistigat cinci turnee internationale, a ajuns intre primele 15 jucatoare din lume si e pe cale sa mai aiba un succes la Sofia (textul e scris, evident!, inaintea semifinalelor de simbata). Credeti c-a schimbat-o cu ceva succesul din ultimele citeva luni? Da, s-a intimplat ceva semnificativ: cu fiecare victorie, si-a crescut presiunea care-i apasa pe umeri; dar s-a obisnuit cu ea, asa cum fac campionii adevarati. Simona Halep este primul sportiv roman de top dupa multi, multi ani, care transforma energiile negative in energii pozitive. Pare a fi omul capabil, in orice situatie, sa iasa din dificultate doar prin propriile resurse mentale. Iar asta o face campioana pe bune.
Romaneste, multi am tresarit cind incepuse sa urce in topul tenisului feminin. La fel de romaneste, si mai multi dintre cei care ne uitam la „sportul alb“ am catalogat drept „declaratie de complezenta“ pronosticul Serenei Williams de acum vreun an, anume ca Simona va ajunge sus de tot. Marii campioni, modelele, simt cind se naste unul de-al lor.
Simona Halep are o constructie ce poate parea ciudata: in mintea sa convietuiesc, prin alternanta, frumoasa si bestia; feminina, timida si cautind mereu raspunsuri simple si seci la intrebarile jurnalistilor; bataioasa ca nici o alta jucatoare de tenis din istoria recenta, cind intra pe teren. Exemplul ei este in totala contradictie cu traditionala atitudine pacatoasa a sportivului roman multumit de sine sau cu frica de adversar. Nu se lasa niciodata ca trestia in bataia vintului, ii trage doua palme si, de e nevoie, chiar mai multe. Si cind pierde e la fel: a demonstrat-o la inceputul toamnei, intr-un turneu din Japonia, cind era pe punctul sa scape din mina meciul cu Venus Williams, fost numar 1 mondial. „Cit de proasta poti sa fii!“, a izbucnit strigatul ei de nemultumire, dupa un schimb de mingi. De asta nu ai nici o emotie, ca telespectator, ca o sa se (ne) faca de bafta vreodata. Nu ma hazardez cu pronosticurile, scriu apasat despre o certitudine.
P.S.: Poate, intr-o buna zi, se vor hotari si televiziunile romanesti de sport sa transmita constant meciurile ei. Pina atunci, indreptam „antena“ inspre bulgari!