Alexandru Maftei trebuia sa lanseze Domnisoara Christina musai de Halloween, iar data premierei era fixata de mult – nu degeaba l-a promovat ca „primul horror romanesc“. Adèle: Capitolele 1 si 2/ La vie d’Adèle: Chapitre 1 & 2 era musai sa se lanseze in acelasi timp cu venirea la Bucuresti a autorului sau, Abdellatif Kechiche, cu ocazia festivalului mungian Les films de Cannes a Bucarest. Anca Damian nu avea probabil alta data de lansare mai favorabila pentru O vara foarte instabila, iar Capitanul Phillips/ Captain Phillips ar fi fost lansat la apa oricum si in orice conditii, doar e film american si n-are a se teme nici de somalezi, nici de francezi, nici de romani. Iata, pe scurt, o saptamina bine „aspectata“ si echilibrata – noroc si la mai mare!
Cum nu m-a innebunit filmul lui Kechiche acum patru luni la Cannes, nu ma innebuneste nici acum. Are doua actrite excelente, mai ales Adèle Exarchopoulos care e epatanta (un fel de Sandrine Bonnaire din A nos amours, de Maurice Pialat, dar la puterea a treia), deci doua actrite gata sa mearga pina-n pinzele albe pentru regizorul pe care acum il spurca, dar n-are inteligenta de a construi o poveste credibila nu doar in scenele de sex, ci si in cele de dialog astfel incit sa depaseasca schita. Exista in permanenta o intentie mai mult decit fatisa de a separa schematic clasele sociale din care provin cele doua iubite – in ultima instanta fetele se despart tocmai din cauza ca provin din medii sociale diferite. Acest Julieta si Julieta de secol XXI e un fel de lant de margele din piine rotunde si patrate. Dupa margelele rotunde – scenele de sex atit de pasionale incit par reale, urmeaza automat margelele patrate – scenele in care Adèle, care e invatatoare, lucreaza cu copiii. Pe urma sint trimiterile la Marivaux si Sartre, despre care eroinele discuta cu aparenta nonsalanta, dar tocmai pentru ca tinerii spectatori sa caste ochii si urechile si sa sesizeze asemanarea cu personajele. Fata de autenticitatea scenelor din cele mai bune filme neorealiste romanesti din 2001 incoace, o scena precum cea din curtea scolii suna fals. Cu toate astea, filmul e important si va ramine in istoria cinematografiei ca inca o bariera depasita.
Cele doua filme romanesti
…despre care aminteam sint laudabile pentru intentia de a face pionierat fiecare in felul lui. O vara foarte instabila, adaptare dupa scriitorul irlandez (care locuieste la Bucuresti) Philip O’Ceallaigh, e o coproductie internationala vorbita mai ales in engleza, cu doi protagonisti straini – Jamie Sives si Kim Bodnia –, doua protagoniste romance – Ana Ularu si Diana Cavaliotti –, o poveste torida dintr-o vara torida (un „barbat strain“ prins intre doua bucurestence), scene erotice cit pentru 10 de ani de pudoare cinematografica nationala, un celofan colorat si lucrat admirabil la postproductie, folosind citiva dintre talentatii animatori de la Crulic. Ce cistiga pe exterior filmul pierde in substanta, pentru ca la un moment dat ajungi sa te intrebi „Bine… si?“. Ceva in interiorul scenariului nu cupleaza si nu sustine ambalajul, iar Pirandello se pierde printre trucuri postmoderne la postproductie. Oricum, filmul e altceva decit am fost obisnuiti sa vedem in materie de cinema romanesc.
Si Domnisoara Christina isi propune sa fie altceva si ii iese, chiar daca e mult mai putin reusit pe genul lui. Am vazut filmul in avanpremiera la TIFF si efectiv nu mi-l mai aduc aminte. Ce s-a sters in sase luni e bun sters, nu regret nimic. Tin minte ca am ris, dar oare la ce am ris? E un film pentru care s-au cheltuit niste bani ca sa nu arate ca filmele minimaliste, dar care e foarte minimal in modul de abordare a subiectului. Incearca sa se incadreze in genul horror (desi l-ar vrea altoit cu strigoi romanesti), dar la un moment dat incepe sa piriie si sa scirtiie din toate cele si abia sa se mai tina pe picioare, ca biata Sanda Moscu vampirizata de domnisoara Christina. Sau ca Mircea Eliade vampirizat de Alexandru Maftei.
In acest timp…
…corabia lui Tom Hanks merge inainte. Capitanul Phillips, inspirat din evenimente reale, e profesionist suta la suta. Paul Greengrass stie cit sa intinda firul narativ incit sa stai cu sufletul la gura chiar daca stii ca piratii somalezi vor fi pusi cu botul pe labe si vasul MV Maersk Alabama eliberat. Scenariul lui Billy Ray, regia lui Paul Greengrass si jocul lui Tom Hanks sint, ca si deciziile capitanului Richard Phillips, combinatia ideala de inteligenta, rapiditate si economie de mijloace – ceea ce ne dorim si noua. Ura si la gara!