Din cind in cind, macar de vreo doua ori pe an, in asa-zisa noastra quality press isi face loc cite un reportaj cu multe poze, de macar o pagina, daca nu cumva doua, fata in fata, prezentind pe un ton entuziast – click aici, n-o sa-ti vina sa crezi! – latura frumoasa a lumii contemporane, modelul pozitiv care iti reaminteste ca sufletul conteaza, ca mai exista speranta in viata noastra coplesita de stres si lipsita de sens. E vorba mereu despre una si aceeasi poveste duioasa, incurajatoare (precum stirea cu un nou-nascut ursulet panda ori leut alb, strecurata periodic in jurnalul TV intre baba violata, apoi ucisa cu toporul, cinci accidente ingrozitoare de masina, patru cutremure, prevestirea celei mai secetoase veri sau celei mai geroase ierni din ultimii o suta de ani, bref, intre zorii Apocalipsei si starea vremii): un corporatist a fost palit de iluminare, direct prin tabla Mercedesului sau de ultima ora, mai ceva decit Saul pe drumul Damascului, a reuntat la slujba, si-a vindut tot ce avea prin oras si s-a mutat undeva la tara, intr-un catun izolat, in inima naturii.
In reportaj, corporatistul cu pricina se caieste amarnic de calea gresita pe care a urmat-o pina acum in viata, se dezice de ea, apoi isi lauda „casuta modesta“ (in fapt, ditamai viloiul) pe care si-a construit-o „departe de lumea dezlantuita“, cu un confort de cinci stele mascat cu toale de cordele pe jos, cu vase traditionale si bite de ciobani adevarati atirnate pe pereti, cu buturugi in loc de scaune si mese, cu linguri de lemn asezate in strachini de lut etc. Totodata, vechiul corporatist iti va preamari aerul curat, mersul descult prin iarba proaspat cosita, cintecul greierilor si, mai ales, viata lipsita de griji a taranului roman, care a devenit un tel autentic in noua lui existenta.
Chiar n-am nici o problema cu bula luxurianta construita de un corporatist la tara – e pe banii lui, treaba lui –, in schimb, ma intriga si ma amuza in acelasi timp naivitatea, ca sa nu zic stupizenia, cu care vorbeste despre „viata lipsita de griji a taranului roman“. Ar fi bine si frumos pentru respectivul sa inteleaga ca, in cazul unui taran profi, viata la tara nu-i cu nimic less stressfull decit cea a unui corporatist, ba din contra, job-ul acestuia e un challange mult mai mare.
Fratioare, incearca tu sa nu-ti plantezi porumbul, sa nu-ti aduni griul ori finul, sa nu culegi strugurii la deadline. Iar acesta sa nu-ti fie comunicat cu exactitate.
Asteapta-l tu pe Big Boss sa-ti bage o ploaie ori s-o opreasca fix atunci cind iti trebuie. Incearca sa stabilesti un meeting cu el, ca sa-ti dezvolti project-ul pe termen scurt, mediu si lung.
Asigura tu un cash-flow decent pentru familie cind trebuie sa vinzi o tona de griu (pe care, oricum, nu prea ai unde si cui s-o vinzi din cauza importurilor masive), ca sa poti cumpara, in schimb, o pereche de blugi si o bluza.
Ia-ti copiii la un workshop de sapat floarea-soarelui si sfecla de zahar pe o caldura de peste 30 de grade, de pascut oile pe furtuna, de cosit iarba timp de 12 ore pe zi. Sau organizeaza un team building de carat doua tone de balegar pe gradina, de adunat citiva saci de buruieni pe zi pentru porci si iepuri.
Fii martor la un brainstorming dintr-o familie saraca de la tara, care discuta despre ce-o sa manince miine.
Call 112si calculeaza timpul care se scurge pina apare Salvarea intr-un sat oarecare din Romania.
In fine, fa un research pe bune despre viata la tara, scrie un report despre asta si prezinta-te cu el in fata lui Big Boss.
Abia apoi, fratioare, sa vorbesti despre viata lipsita de stres a taranului roman.