Iar americanii nu sint singurii oameni de afaceri care isi extind firmele pe tot globul, inghitind alte economii, mai mici si mai localiste. O fac si germanii, si japonezii, si francezii – doar ca atunci nu mai vorbeste nimeni despre imperialism si globalizare, ci despre investitii, sprijin si crearea de noi locuri de munca.
In fine, aspectul cultural al problemei e cel mai delicat, dar si cel mai lamuritor. De obicei, limba engleza e asociata cu americanismul, cu americanitatea si cu „pacatele” Americii. Doar ca engleza e de fapt limba oficiala a Marii Britanii si a fostelor sale colonii (adica si a Statelor Unite). Cit timp e limba oficiala in Australia, Canada, Noua Zeelanda si Marea Britanie, cit timp e vorbita pe larg in India si in tari africane, trebuie sa fii foarte pornit impotriva „americanizarii” si „globalizarii” ca sa acuzi engleza de imperialism, prin asociere abuziva cu economia sau politica SUA.
Se mai deplinge azi si faptul ca pretutindeni in lume piata traducerilor este invadata de romane venite din spatiul anglofon. Am auzit destula lume (buna) care deplingea invazia de autori americani mediocri pe o piata in care autorii europeni de valoare nu se mai vad. In subtext se sugereaza ca asta e tot ce ne poate aduce limba engleza. Criticii literaturii de limba engleza (care nu e chiar toata adusa de peste ocean) ignora numarul extraordinar de mare de scriitori americani foarte valorosi, inepuizabilul rezervor de scriitori britanici foarte valorosi, precum si nenumaratii autori din Africa sau Asia, care scriu de obicei tot in limba asta imperialista. Ca sa iau un exemplu banal, sapte din ultimii cincisprezece laureati ai Premiului Nobel pentru literatura si-au scris opera in limba engleza. A doua limba in acest clasament e germana, cu doi (2) autori.
Dar toate aceste nemultumiri de ordin lingvistic tin in primul rind de impunerea unei noi puteri politice, economice si – asta e! – culturale. Nu-i de mirare ca Franta e la ora actuala cel mai puternic bastion al antiamericanismului in Europa. Iar in ceea ce priveste strict „imperialismul” englezei (citeste „al americanei”), lucrurile stau foarte simplu. Doar ginditi-va: care a fost lingua franca anterioara englezei? Ce limba vorbeau ofiterii rusi, boierii romani din secolele 19-20, nobilii rafinati de la mai toate curtile? Franceza, bien sur!
Francofonia e un exemplu excelent, ce ilustreaza incercarea de a recupera din terenul pierdut si de a mai pastra un lustru din gloria trecuta. Francofonia este umbrela ce aduna sub ea colonizatii altei limbi. Desi se vrea o replica la imperialismul englezei, nu reprezinta decit o versiune mai rinzoasa a ei, fiindca pretinde acelasi lucru: primatul francezei si subordonarea limbii nationale a francofonilor. Fara nici un fel de reciprocitate. Nu e un gest de generozitate, ci unul de orgoliu. Pe francezi nu ii deranjeaza imperialismul limbii in sine, ci faptul ca altii, nu ei, sint de-acum imperialistii.
Ei, asta e. Vorba cuiva: Pardon, scuzati, bonsoar! Alivoar. Times change, people change. Si limbile odata cu ei.