Am mai spus si altadata ca scaderea numarului de cititori de carti de la inceputul anilor 2000 se explica foarte usor prin emigratia profesionistilor din diferite domenii. Generatia mea, cei care au absolvit facultati in anii 1990 si au plecat repede din Romania haotica de atunci, era una de cititori: in parte si de nevoie, fiindca isi petrecuse adolescenta intr-o saracie a divertismentului greu de imaginat acum, dar si dintr-o traditie intelectuala transmisa in orice bransa. Plecarea lor in grup masiv a creat un gol de public care imi vine sa cred ca acum incepe sa se umple iar. Pana la urmatorul val de emigratie masiva.
Fiindca de asta mi-e frica mie (cu patriotismul egoist al celui care are de gand sa ramana in tara si spera sa supravietuiasca aici). Sunt convins ca mica, dar incurajatoarea crestere a numarului de cititori se datoreaza noii generatii care a descoperit placerea lecturii – si care n-a apucat inca sa emigreze. Teama mi-e insa ca, odata ce se vor maturiza romaneste, adica isi vor pierde inocenta si entuziasmul, or sa incerce si ei gustul emigratiei. Fiindca Romania nu e un loc potrivit pentru oameni educati. Si nimeni nu crede in specia asta ciudata.
Citeam pe undeva ca, dupa un studiu statistic facut acum cativa ani, cam jumatate dintre romani cred ca, pentru a reusi in viata, norocul e mai important decat educatia. Si nici macar nu-mi vine sa-i contrazic. Nu pentru ca nu poti contrazice o jumatate statistica de romani, ci pentru ca, in lumea noastra ingusta si anomica, s-ar putea sa fie exact asa: cine are noroc are, pune-n piatra si rasare. Ma gandesc ca Gigi Becali a fost europarlamentar, ca Elena Basescu i-a fost colega, ca Marian Vanghelie, oricat de greu isi va fi luat el bacalaureatul, a garantat in campania electorala pentru prof. dr. Ecaterina Andronescu. Ma gandesc ca un chelner, un portar de casa sindicala sau un receptioner de hotel din anii comunismului au putut ajunge miliardari. Si ca un om care plagiaza si o neaga asa, de la obraz, ajunge prim-ministru (desi initial omul poate chiar n-o fi stiut-o, a avut doar niste lachei lenesi, care nu s-au deranjat sa-i scrie o teza originala). Ma gandesc ca partidul liberal, ala de sustine initiativa privata si inteligenta individuala, a avut doi presedinti despre care umbla vorba c-au fost repetenti in studentie – unul a ajuns si el prim-ministru, iar celalalt a fost o luna presedintele tarii. Asa-i la noi. Cine are noroc si stie sa si-l foloseasca… Ca numai cu educatia mori de foame.
Era plina tara de oameni educati care n-au stiut sa se descurce. Era, fiindca acum nu mai sunt aici. S-au dus in tari unde norocul conteaza ceva mai putin, iar educatia, talentul si seriozitatea ceva mai mult. De asta mi-e frica acum: ca au inceput sa apara noi generatii de oameni educati si, poate, mai fara noroc, asa, care nu-si vor gasi locul in lumea noastra mica si alunecoasa. Vor vrea sa plece si ei. Si iar o sa ne plangem ca n-avem cititori. Sau medici. Sau informaticieni. Sau profesori.
Nu e tocmai un lucru banal. Las’ ca parca ti-e (mie mi-e) rusine sa afli ca romanii citesc cel mai putin din intreaga Uniune Europeana. O asemenea statistica nu spune mare lucru despre un roman oarecare, dar pune o eticheta generica – nu foarte departe de cea de „prostu’ satului european“. Si nimanui nu-i place sa fie prostu’ satului. Dar partea mai proasta – si mai greu de inteles – e aceea ca, incetul cu incetul, nivelul scazut de educatie o sa marcheze si nivelul de trai. Nu-i greu de observat, de exemplu – daca tot am pornit de la carti –, legatura existenta intre apetitul pentru lectura al populatiei unei tari si gradul de prosperitate din acea tara. O arata toate statisticile: tarile mai educate sunt si mai prospere. Sau invers, tarile care traiesc prost traiesc asa din cauza lipsei de educatie – de toate tipurile. La asta sunt bune cartile: sa reduca prostia si, in consecinta, saracia. Norocul vine dupa aceea.