De ce poeti la sticla?
Unu la mana: am bagat-o in sticle pentru ca m-am gandit ca acei care o vor gasi vor fi destupati la minte. Doi la mana: daca poetilor le place golirea, mie-mi place umplerea. Trei la mana: imi plac copertile de sticla.
De unde provin sticlele in care ati introdus poeziile?
Fac doua precizari: cum nici un poet nu seamana cu nici o poeta, tot asa nici o sticla nu seamana cu alta. Toate insa au aproape un numitor comun: capacul ceramic si sarma care inchid poemul. Sticlele sunt de varii marimi, de toate culorile si formele si provin din toate zarile. Am considerat ca merita sa pun la bataie toata colectia mea de sticle, plus cativa dealeri de sticle goale care au carat din tari straine recipiente cu aer occidental. Nu in ultimul rand, aduc multumiri magazinelor second-bottle din urbea-mi natala.
Ce a fost mai greu, gasirea recipientelor potrivite sau convingerea celor 100 de poeti?
Convingerea poetilor a fost mult, mult mai usoara. Am mizat pe farmecul trecut al meu si pe farmecul prezent al fiului meu Mihai.
Primele doua exemplare au aparut in California si au ramas deocamdata in biblioteca dumneavoastra. De ce nu le dati drumul in lume?
Desi le-am crescut ca pe fiicele mele inexistente, le-as marita chiar si maine. Am asteptat (in zadar) ca efectul minim de promovare pe Facebook sa determine o coada la maritis. Cu atat mai mult cu cat sunt frumoase, cuminti, nu ies din cuvantul nostru, sunt de casa si, cel mai important, sunt virgine! Acum, am trecut la pasul doi: am selectat cele mai frumoase edituri, potente cat se poate, si le-am facut oferta noastra matrimoniala. Asteptam sa iasa din calduri si sa se hotarasca.
Afirmati intr-un interviu ca dupa incheierea acestui proiect si lansarea sa internet, sub forma paginii de Facebook „STICLE PENTRU MINTE, INIMA SI LITERATURA“, au existat o „oarece lipsa de solidaritate intre poeti“ si „o oarece lipsa de interes intru promovare din partea acestora“. De nu sunt poetii solidari? Si de ce nu sunt interesati sa se promoveze, chiar si atunci cand li se pun sticlele pe tava?
Poate poetii nu sunt solidari pentru ca sunt prea solitari. Nu vreau totusi sa fiu prea aspru in raport cu ei. Acest proiect mi-a dat sansa sa descopar niste scriitori extraordinari de ultima generatie. Nu dau nume tocmai pentru ca as putea omite vreunul din ei, iar celor care n-au putut, din varii motive obiective, intra in aceasta antologie le cer scuze. Daca timpul va mai avea rabdare, ne vom vedea in volumul urmator.
Statul sunt eu
V-ati asumat de-a lungul timpului multe proiecte pe cont propriu. Si de multe ori nu ati gasit din partea statului sau a sponsorilor sprijinul pe care-l sperati. Ce va face sa continuati, cum de nu va demoralizati?
Vorbiti de stat? Care stat? Statul sunt eu! Acum, daca stam drept si judecam curb, va invit sa va intrebati nu ce a facut statul pentru noi, ci ce am facut noi impotriva statului?
Protestez, aici si acum, impotriva statului romanesc pe banca si a spartului de seminte aferent!
Spunea concitadinul meu Ion D. Sirbu ca „a fi ardelean inseamna a duce un lucru la bun sfarsit“. Cu aceasta determinare geografica mi-am luat angajamentul sa nu demoralizez si sa duc la capat si ultimul proiect intru poezie. Este vorba de o promovare a poeziei prin cele patru elemente primordiale: apa, pamantul, aerul si focul. Doua din ele au fost bifate (vezi Scrisori catre bunul Dumnezeu si Pietre pentru templul meu), urmeaza Apa zilele astea si Focul in anul ce vine. Cum s-ar zice: dupa mine potopul!
Poezia nu pare sa prinda publicul nici cand e cu poze. Pagina de Facebook a proiectului a adunat putin peste 1.300 de like-uri. Ce-i drept, in numai trei luni. De ce atat de putine?
Asta pentru ca am lasat-o sa se descurce singura. Puteam sa-i fac o zestre mult, mult mai buna investind cateva sute de euro in cumpararea de friend & like. Poate ca as fi facut-o daca macar toti din cei postati pana acum ar fi dat share la propriile fotografii. De multumiri aduse autorilor proiectului nici nu voi a face vorbire.
P.S. Sa fiu bine inteles: n-am generalizat…
Chiar si Facebook-ul e un „material necoventional“ de prezentare a poeziei. Ce alte „materiale neconventionale“ ati mai folosit de-a lungul timpului si care a fost pana acum cel mai bun „conductor“ catre public?
Facand un inventar al suporturilor pe care am pus poezia (hartie, textile, pietre, lampioane, ziduri, case si piele vie) am constatat ca ultimul material a fost cel mai bun conductor. Volumul IMN HAITUIT DE BARBATI aparut la Editura Brumar a fost cumparat in numar de 20 de exemplare (informatie verificata din trei surse) de catre un ambasador al unei tari europene din spatiul Schengen. Acesta a si marturisit ca este cea mai frumoasa carte de poezie pe care ochii lui au vazut-o vreodata. Asadar, concluzionand, poezia este cel mai bun ambasador-conductor! Alta era situatia tarii noastre daca presedintele Romaniei ar fi umblat cu volumul respectiv pe la Consiliul Europei si nu cu un pact de coabitare, pe care, oricum, pare-se ca nimeni n-a aruncat vreun ochi.
„Putem sa ne imaginam ca rolul omului il poate juca poezia, aflata azi in sala de reanimare a unui sistem muribund“, declarati dumneavoastra. Ce sanse are poezia sa fie reanimata?
Daca vorbiti in termeni medicali, poezia poate fi reanimata doar cu metoda bouche-a-bouche. Cu atat mai mult si cu asupra de masura pentru ca o scriu si niste femei extrem de frumoase. Fotografiile lui Mihai Barbu (nephotoshopate!) dovedesc asta cu prisosinta. In privinta poeziei cu oua, las altora reanimarile de rigoare.
Nora Iuga: „Barbu e un excentric de buna calitate. Nu am stiut ca e gata proiectul“
Lipsa de solidaritate a poetilor e cea mai importanta nemultumire a lui Ion Barbu. „Rugam poetii care dau like-uri sa mai dea si share-uri. Ca nu-i doare degetul“, scriu autorii proiectului pe pagina de Facebook „STICLE PENTRU MINTE, INIMA SI LITERATURA“. Tocmai de aceea am dorit sa aflam direct de la unii dintre autorii inclusi in volumul realizat de caricaturist si fiul sau Mihai Barbu de ce nu contribuie la promovarea lui. Am primit raspunsuri doar de la doi dintre cei contactati, pentru ca a-l treilea, in ciuda insistentelor noastre, nu si-a gasit timp sa ne scrie.
„Eu nici nu am stiut ca proiectul e gata, nu am fost anuntata, pentru ca altfel l-as fi sprijinit“, ne-a declarat poeta Nora Iuga. Aceasta a precizat ca i-a placut foarte mult sa participe la sedinta foto, dar apoi nu a mai stiut ce s-a intamplat cu pozele realizate. „Aveam senzatia, cand ma fotografia baiatul lui si Barbu imi spunea ce are de gand, ca eu sunt un actor si el este regizorul. Si i-am dat si eu niste idei, dupa care a si facut una din poze, nu stiu daca se numara printre cele incluse in volum. Dupa versul meu «Am vrut si eu sa fiu un tigru cu o floare in gura», eu tin o floare in gura, stand in patru labe, va dati seama, femeie de 80 de ani“, a povestit Nora Iuga.
Poeta crede ca Sticle pentru minte, inima si literatura ar trebui sa isi gaseasca drumul spre public cu orice pret. „Ion Barbu este uimitor prin multitudinea si diversitatea de idei atipice pe care le are. Este un om de o originalitate foarte rara. Romanii pot sa fie mari scriitori, dar sunt niste scriitori care nu trec de bariera banalitatii si a comunului, oricat de expresivi ar fi. Insa Ion Barbu este un artist care socheaza. Dar este un excentric de buna calitate, nimic la el nu este kitsch“, l-a laudat Nora Iuga. „Este ingrozitor ce se intampla“, a fost concluzia poetei.
Marius Chivu: „Scriitorii romani sunt mult prea invidiosi pentru a fi si solidari“
„Se stie ca scriitorii romani sunt mult prea invidiosi pentru a fi si solidari. S-a vazut asta de cateva ori in ultimii ani cand anumiti colegi de-ai lor au devenit, din ratiuni politice, tintele unor atacuri mediatice meschine si prea putini au luat atitudine. Nu exista o breasla a scriitorilor romani, asta in ciuda atasamentului fata de o institutie precum Uniunea Scriitorilor, sa zicem, care le ofera anumite privilegii social-financiare. In rest, fiecare e pe cont propriu. Dar nici nu inteleg ce fel de promovare astepta Ion Barbu care, cel putin mie, nu mi-a cerut nimic in acest sens. Tot ce am facut eu, spre exemplu, a fost sa dau like si share fotografiilor pe Facebook, dar asta am facut-o din bun-simt, ca un minimal, simbolic, semn de apreciere. Nu stiu ce altceva am fi putut face noi, scriitorii“, ne-a precizat Marius Chivu, si el bagat in sticlele lui Ion Barbu.
Marius Chivu crede ca editurile romanesti nu s-au aratat interesate de proiect deoarece sunt complet lipsite de viziune si de indrazneala, mai ales grafica. „Au ajuns extrem de conformiste din punct de vedere comercial. Nu mai risca nimic, merg la sigur si cumva din inertie publicand nume mari, traducand bestseller-uri pe banda rulanta si alegand pentru coperte imagini banale si colorate, kitschoase, de Neckermann, orice numai arta vizuala sa nu fie. Nu mai inventeaza colectii, nu mai vin cu idei noi, nu mai sprijina debutanti, par intrate in adormire“, este opinia dura a acestuia.
Date tehnice
„Prima fotografie in proiect: 28.06.2011, ora 16:12
Ultima fotografie in proiect: 03.04.2014, ora 15:11
Numarul sedintelor foto: 39
Studiouri foto utilizate: Photoliu – Bucuresti/ Sebastian, Photoliu – Bucuresti/ Batistei
Studiouri mobile: Cluj/ Redactia revistei «Steaua», Timisoara/ Bastion, Sibiu/ Libraria Humanitas, Iasi/ Muzeu
Numar total de fotografii facute: 10.714
Kilometri parcursi pentru prinderea poetilor: 26.150 km
Numar poeti care ne-au refuzat: 4
Numar poeti care ne-au tras pe sfoara: 2
Cel mai cooperant poet: Ionel Ciupureanu
Cel mai lung poem (68 de pagini) apartine lui Chris Tanasescu. In volum apare doar prima pagina, urmand a valorifica in alt mod productia record.“ (sursa: pagina de Facebook „Sticle pentru minte, inima si literatura“)