Christian Ferras, elev al lui George Enescu, mi-am inchipuit ca nu putea sa dea partitelor lui Bach decit o interpretare de referinta. Altfel, imi aminteam doar de o versiune a dublului concert de Bach, impreuna cu Yehudi Menuhin, si ea o relativa raritate discofila pe CD. Ei bine, vioara si sunetul opulent, ca si perfectiunea tehnica surprinzatoare ale lui Christian Ferras sint acolo, dar, cu exceptia unor pasaje trecatoare, sentimentul a fost unul de deceptie. Lipsesc spiritualitatea lui Enescu, intensitatea reflexiva a lui Menuhin sau Nathan Milstein, trairea unui Szeryng, bucuria melancolica a unui Alexandre Brussilovsky, pentru a cita si o versiune mai apropiata de zilele noastre.
Explicatia ar putea veni din istoria paminteasca a lui Christian Ferras, stralucitul, exceptionalul violonist al anilor ’50-’60, invins treptat de prin 1959-’60 de o depresiune pe fond de stres, dublata de alcoolism. Maladii si suferinte ce l-au impins, in cele din urma, sa se sinucida in 1982. Inregistrarea Sonatelor si a Partitelor de Bach apartine, se pare, unui moment de luciditate, intre doua cure de dezintoxicare, din ultima perioada a vietii. Soarta inregistrarii a fost si ea relativ nefasta, cazuta imediat intr-un con de umbra. Criticul britanic Tully Porter, autorul livretului, de regula perfect informat in discurile istorice, scrie ca inregistrarea ar fi avut loc in Statele Unite, in 1977, si ca ar fi aparut in seria The Great Concert Hall Recordings.
In realitate, cum o precizeaza Thierry de Choudens, biograful lui Ferras, inregistrarea s-a facut la 21 decembrie 1977, intr-o biserica de lemn, nu departe de Geneva, la Cologny, in Elvetia. Initiatorul ei a fost dirijorul David Josefowitz, directorul companiei La Guilde du Disque, cel care i-a fost aproape in anii de suferinta si caruia i se datoreaza o serie intreaga de inregistrari ale lui Ferras, dupa ce acesta fusese abandonat de marile case de discuri. Ultima inregistrare pentru Deutsche Grammophon avusese loc in 1968. Sonatele si Partitele nu au aparut insa la Guilde du Disque, cunoscuta pentru colectia sa The Great Concert Hall Recordings. Pe fond de criza economica, Josefowitz si-a vindut societatile si licentele, iar dreptul pentru benzile Ferras au fost cumparate de societatea elvetiana Sine Qua Non Superba, discurile de 33 de turatii aparind separat, cu incetinitorul. Din Elvetia a cumparat acum licenta pentru setul de doua CD-uri compania italiana Ages Records, cu sediul la Bologna. Ages isi alcatuieste treptat un catalog de reconditionari ale unor LP-uri cu rezonanta istorica. Intre primele discuri lansate pe piata se afla un album Bartok, cu Mandarinul Miraculos dirijat de Bruno Maderna la pupitrul Orchestrei Nationale a Operei din Monte-Carlo, si un altul cu Nikita Magaloff, interpretind al doilea Concert de pian de Brahms, cu Willem van Otterloo conducind Residentie Orkest din Haga.
Discul Bach al lui Ferras este mai curind pentru fanii si colectionarii inregistrarilor violonistului. Celor care vor sa-l descopere totusi pe acest mare interpret de exceptie le-as recomanda sa inceapta cu inregistrarea Concertului de vioara de Ceaikovski, din 1957, facuta la Londra cu Orchestra Philharmonia si Constantin Silvestri.