M-am folosit (si nu-mi cer scuze pe aceasta cale) de intilnirea cu un astfel de specimen ca sa introduc in Enticlopedie un nou tip uman: stie-tot. Semnalmente (observate de mine cu ochiul liber): absenta totala din vocabular a sintagmelor: „nu stiu”, „mi se pare”, „cred”, „daca-mi permiteti”, „dupa parerea mea”, siguranta aproape gretoasa a tuturor afirmatiilor intr-o sumedenie de domenii care de care mai variate (au fost trecute sub tacere doar marile comploturi ale istoriei si viata pe Marte), amuzamentul numai la propriile poante, si ceea ce numesc eu sindromul Puric, adica folosirea din cinci in cinci cuvinte a cite unui citat din: scriitori, oameni politici, fotbalisti, filosofi, bucatari, dame de companie, academicieni si popi.
De ce va spun toate astea? Ca sa-i puteti mirosi de la distanta pe toti tipii din lumea asta care merg pe camila si poarta camasa roz. Si sa-i ocoliti agale, zimbindu-le prieteneste, inainte de-a le da prilejul sa inceapa discutia. Odata depasite primele amabilitati, se dezlantuie furia si va vor fi revelate toate adevarurile pe care ati fost prea fraieri sa le vedeti si singuri. Nu mai bine va lipsiti de asa privilegiu? Eu v-as spune ca da, mai bine, multumita fiind ca enticlopedismul meu schiop poate sa-i puna piedica sarmanei camile, aruncindu-l pe enciclopedistul noului mileniu cu nasul in nisip.