unde o sa intalnesc o multime de prieteni. Doi, n-o sa fac saptesprezece ore cu trenul pana acolo, n-o sa-mi treaca parul prin caciula de nerabdare, n-o sa-mi creasca barba. Organizatorii mi-au cumparat bilete de avion.
E drept, nu direct Iasi-Timisoara – calatorie care ar fi durat o ora –, pentru ca nu exista asa ceva in tara noastra (la ce bun o linie directa intre noi, cand avem atatea autostrazi oglinda si linii ferate de mare viteza care ne unesc? Nu merita sa investesti si-n mofturi gen linie aeriana directa…), ci prin Bucuresti. Patru-cinci ore de drum, dupa calculul meu, dar oricum muuult mai bine decat saptesprezece-douazeci cu trenul sau cu masina.
La 8.00 dimineata, ajung voios la aeroportul din Iasi, pentru cursa spre Bucuresti de la 9.30.
La ora 10.30, scriu pe Facebook urmatorul text, din aeroport:
Sunt in aeroportul din Iasi, trebuia sa fi plecat de mult, dar avionul cu care merg nici macar nu a decolat din Bucuresti spre Iasi. Si am conexiune scurta spre Timisoara, care cam pare pa de pe acum. Ce sa fac? Astept. E ceata peste toata Romania.
Ma uit pe mobil, ma uit pe pereti. Si vad o lista cu obiecte interzise in avion, printre care prastia si catapulta. Cine ar veni cu asa ceva la aeroport? Incerc sa-mi imaginez:
Coada la scanner. Trece un corporatist, dupa ce l-au scuturat astia bine de cele 17 gadget-uri pe care le poarta – din 50 de kile, cat are, raman 30, restul erau gadget-uri. Apoi, imediat dupa el, hop si un om din epoca de piatra. Bagaj nu are. E numai intr-o pereche de chiloti din blana de veverita si poarta o centura din frunze. La brau, o prastie. Sar astia pe el, nu-i dau voie cu prastia, ii arata lista cu obiecte interzise.
— Va rooog io mult, nu mi-o luati, se milogeste omul. Daca ati sti cat m-am chinuit sa o inventez.
Aia nu.
— In gati’ ma-sii, mergeam pe jos, nu-mi mai cheltuiam scoicile pe bilet de avion, prindeam un pterodactil de ocazie, daca stiam ca patesc asa ceva!
Da sa treaca. Se opreste:
— Dar macar o piatra pot lua la mine?
Piatra da, nu e pe lista de obiecte interzise.
Dupa el, last call, apare un centurion, tot asudat, taraind o catapulta.
— Va rog, repede, pierd zborul!
Face iures, ca el are prioritate, e cetatean roman. Centurionul e tot numai fiare pe el – casca, pieptar, mansete, sabie…
Il dezbraca astia in curu’ gol, il lasa numai in sandale, ii confisca catapulta si-l trimit la gate-ul de asteptare, fix langa mine, corporatist si omul din epoca de piatra. Si asteptam cu totii avionul, fumand tigara dupa tigara.
La ora 11.30, aflam ca s-a anulat cursa noastra si ca ne-am reportat pentru cursa de la 14.25. Eram chior de somn, m-as fi dus acasa sa ma odihnesc putin dupa cate ore m-am plimbat prin aeroport, dar mi-am dat seama ca nu ajung bine si trebuie sa ma si intorc.
La 12.00, o doamna de la Tarom a venit si mi-a adus un sendvis si o sticla de apa din partea firmei, dupa ce mancasem vreo doua la 15 lei bucata din banii mei. Plus vreo doua cafele la 12 lei bucata.
Intre 12 si 14.25, m-am bucurat ca a batut-o Simona pe Serena.
M-am mai bucurat ca exista o mica posibilitate sa prind o alta cursa Bucuresti-Timisoara, la 17.40.
La 15.45, cand a plecat cursa din Iasi de 14.25, nu m-am mai bucurat. Mi-am dat seama ca, in cel mai fericit caz, o sa prind cursa de 21 spre Timisoara.
La 17.20, ajuns in Bucuresti, stupoare! Am reusit sa prind cursa de 17.40. La 18.00, am ajuns in Timisoara. La 18.13, ma plimbam printr-un aeroport pustiu, in cautarea bagajului meu care, saracu’, n-a dovedit sa ajunga odata cu mine. La 18.30 am terminat de facut reclamatia pentru recuperarea bagajului si am aflat ca-s mici sanse sa-l mai primesc in aceeasi seara, dupa cursa de 21. O sa fie tarziu si n-o sa mai fie personal care sa faca asta, desi bagajul sigur ajunge.
La 19.00 am intrat in hotel. Doar cu bagajul de mana, in care aveam un laptop si o camera foto. Nici o haina sa ma schimb, nu tu perie de dinti, nu tu pieptene. Nimic ca sa ma simt si io om.
A doua zi la 11 si ceva, dupa ce-am sunat eu la aeroportul din Timisoara, a venit cineva si mi-a adus bagajul cu haine si alea-alea. L-am imbratisat. Arata ca vai de el, cu manerele smulse, turtit, de parca trecuse printr-un uragan. Dar am recuperat alea-alea si m-am simtit si io om.
Pun pariu cu oricine ca eu si bagajelul meu ajungem oricand mai repede in New York decat mi-a luat mie sa vin din Iasi la Timisoara.