Dupa ce marele vinator si-a asigurat papica, a vazut ca asta nu-i mai prezinta nici o provocare si a cautat altceva. S-a unit cu alti vinatori si a atacat tribul vecin si tot asa. La un moment dat, vinatoarea a devenit chiar mai importanta decit vinatul, care se schimba incontinuu. Sub orice forma, in orice cantitati, pentru un vinator autentic acesta nu e niciodata de ajuns.
Si astazi, in ciuda ambalajului modern, oricit ne-am fali noi cu lumea noastra ultrasofisticata, ca oameni, tot salbatici am ramas. S-au schimbat doar armele: bita, arc, arbaleta, pusca, mitraliera. Dar ceea ce ne domina e tot instinctul de vinator. El rabufneste sub forme de care nici macar nu sintem constienti.
Ce altceva decit un vinator e ziaristul de investigatie, sa zicem? Sau un salesman? (De vreo doua luni de zile, nici nu stiu cum m-a ochit un salesman de masini. Pur si simplu ma haituieste, il simt, iar eu am o atitudine de biet gnu, de ierbivor care paste ca fraierul linga leul feroce. Apare cind ma astept mai putin, bate in retragere, revine, pregatindu-si atacul final. Iar acum – daca tot am devenit constient de asta – cred ca o sa-mi folosesc si eu instinctul de vinator, ca sa-l pun, definitiv, pe fuga.)
De ce „cauti“ ceasuri intregi pe Internet? Pentru ca ai acolo o jungla, un hatis fara hotare in care posibilitatile de a te rataci si de a descoperi sint nenumarate. Nu conteaza ca bati cimpii dupa vreun nenorocit de iepure sau vrei naiba stie ce informatie. Cind dai un search pe Internet, esti asemenea primului om care s-a afundat in padure, in necunoscut.
Bun, asa merge lumea. Problema mea e ca nu-mi explic cum pot sa se manifeste, cum de mai exista astazi vinatori de tipul celor care au misunat recent pe la Balc. Am impresia ca-ti trebuie o imaginatie de parameci ca sa te mai entuziasmeze organizarea unor asemenea vinatori. O fi vorba si in cazul lor de vechiul instinct primar, insa in cea mai perversa forma a lui.