Mă miram săptămâna trecută și mă mir în continuare cum le-a putut trece prin cap unor oameni să pretindă ca un poem – în cazul de față The Hill We Climb al Amandei Gorman, recitat de tânăra poetă de culoare la investirea în funcție a lui Joe Biden – să fie tradus de cineva de aceeași rasă, vârstă […]
Nu-i deloc ușor să fii traducător, iar cei care practică meseria asta o știu bine. Statutul traducătorilor a fost mereu incert, complicat, greu de definit: pe de o parte meșteșugari, chiar artiști ai cuvântului în propria limbă, pe de altă parte tălmaci discreți ai creatorilor autentici, rareori recunoscuți ca […]
Azi merg în oraș. Satul nostru e în carantină – cum e de fapt și orașul –, dar trebuie să rezolv niște treburi urbane, așa că merg în urbe. Îmi scriu cuminte declarația pe proprie răspundere, mă duc la baie, mă spăl, mă aplec după spray și văd cu coada ochiului în dulă­pașul de toaletă vreo patru-cinci […]
Am comentat îndelung în săptămânile trecute o problemă aparent banală, un mărunțiș față de atâtea alte lucruri importante care se petrec la ora actuală (când mai trecem și printr-o pandemie): în ce măsură reevaluarea ideologică a unor produse artistice de larg consum, cum sunt filmele de animație Walt Disney, […]
Mă întreb acum, dacă am vorbit atâta despre reevaluarea filmelor de animație Disney, câte dintre ele ar scăpa azi de restricțiile de vârstă sau de disclaimer-ele de început. Asta nu înseamnă că neg complet utilitatea demersului. Doar că, așa cum ziceam și altă dată, cine trage linia despărțitoare? Cine stabilește […]
Ziceam săptămâna trecută că, dacă ne apucăm să privim filmele de animație cu ochelarii ideologici ai dogmelor woke, puține vor scăpa de comisarii ideologiei neojustițiare fără avertismente și restricții de vârstă – sau fără măcar vreun disclaimer legat de mentalități înapoiate ori […]
Săptămâna trecută am înșirat câteva scene din filmele de animație Disney care au fost percepute de unii – de mulți – pornografice sau măcar imorale și periculoase pentru mințile fragede ale copiilor. Unele dintre ele m-au amuzat – nu scenele, ci acuzațiile. O glumă ce-și are, ca multe glume, partea ei […]
Cum ziceam săptămâna trecută, nu puțini au fost cei care au descoperit în filmele de animație Disney un exces de erotism sau chiar mostre de pornografie. Comentatorii au sugerat chiar că, prin mesaje subliminale, desenatorii companiei pervertesc mințile copiilor. Exemple? O mulțime. În Cocoșatul de la Notre-Dame […]
Scriam săptămâna trecută despre decizia celor de la Walt Disney de a restricționa accesul copiilor sub șase ani la o serie de filme de desene animate care, pare-se, ar promova stereotipuri rasiale și clișee incorecte politic. E o tendință foarte actuală și, în anumite limite, rezonabilă. Problema e unde sau […]
Zilele trecute am citit o știre importantă – deocamdată pentru copii și, evident, pentru părinții lor: corporația Disney a decis să transfere câteva filme de desene animate clasice din secțiunile accesibile copiilor mai mici de șase ani în secțiunea 6+. Le-a transferat, nu le-a cenzurat și nici nu le-a interzis, […]