Potrivit conducerii, institutia urmareste o „revolutionare a expunerii permanente”, dar si constituirea unor spatii de relaxare si divertisment pentru ca „o familie sa isi poata petrece o intreaga zi la Muzeul Antipa fara a se plictisi”.
Pentru lucrarile de proiectare ale noilor expozitii permanente, Ministerul Culturii a alocat suma de 600.000 de euro. Totodata, vor fi efectuate lucrari vizind consolidarea, restaurarea si imbunatatirea functionalitatii cladirii, in valoare de circa 600.000 de euro, prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP), institutie din cadrul Ministerului Culturii.
Reabilitarea sediului Muzeului Antipa este inclusa in programul „Reabilitarea Monumentelor Istorice din Romania”, desfasurat de UMP si finantat printr-un imprumut de circa 200 de milioane de euro, acordat Guvernului Romaniei de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).
Muzeul Antipa isi va continua anul acesta activitatea, prin programe educationale, in scoli si in alte institutii.