In ce masura interpretarea baroca a deja barocelor sonate de Bach de catre Mira Glodeanu, profesoara de vioara baroca la Conservatorul Regal din Bruxelles, si clavecinistul Frederick Haas vor face istorie este o alta poveste. Maiestria celor doi solisti este indiscutabila si bine pusa in evidenta in ultimele trei din cele sase sonate. Asa ca va sfatuiesc sa incepeti prin a asculta cel de-al doilea disc al setului, mai echilibrat, cu o polifonie si un ritm antrenante, ca si cum solistii ar fi iesit din momentul de incalzire pentru a da ce e mai bun din ei.
Personal, prefer sunetului de salcie plingatoare a viorii baroce pe cel al viorii clasice. Si ma intorc cu placere la interpretarile istorice ale Wandei Landowska si Yehudi Menuhin (1944) sau la cele, sa le spunem, clasice ale lui Arthur Grumiaux in versiuni diferite cu Egida Giordani Sartori (1963) si Christiane Jaccottet (1978), la Leonid Kogan cu Karl Richter (1972), Jaime Laredo cu Glenn Gould (1975 & 1978). Iar daca vreti o demonstratie de perfectiune clasica in acest repertoriu, cautati setul italian Adolf Busch plays Bach (IDIS 6490/ 91) cu remasterizarea Sonatei a 3-a, BWV 1016, inregistrata de Busch cu Rudolf Serkin la Londra in 1933. Din pacate, nu se pastreaza decit cele doua miscari Allegro; doar sapte minute. Dar ce minune! Pe acelasi disc gasiti si faimoasa Siciliana din Sonata a 4-a.
Nu este rostul acestei rubrici de a da sfaturi Institutului Cultural, dar m-as astepta ca un viitor disc, din ceea ce s-ar putea constitui intr-o serie a ferestrelor muzicale deschise din si spre Romania, sa le faca dreptate lui Iancu Dumitrescu, Ana Maria Avram si ansamblului Hyperion. Intre altele, fiindca primul lor Festival de muzica spectrala de la Paris s-a desfasurat si sub egida Institutului si a fost un succes. O selectie de muzica romaneasca din cele zece concerte ar putea fi completata de un volum cu transcrierea dezbaterii-conferinta ce le-a precedat. Ana Maria Avram a moderat cu diplomatie si tinuta o dezbatere careia i-au dat substanta criticul Radu Stan, compozitorul Costin Cazaban si, mai ales, muzicologul Harry Halbreich din Bruxelles, un prieten pretios al culturii romane. In definirea muzicii cintate la Paris, cel din urma nota, intre altele: „Nu-mi place termenul «modern». Fiindca in «modern» exista si «moda»; ceea ce este «modern» se demodeaza! Singura maniera de nu ajunge demodat este sa nu fi fost niciodata la moda. Nu-mi place nici termenul «avangarda», care are o limita in el: sa mergi fara abatere in fata unui sef. As utiliza mai curind «radical». Mi se pare ca un creator radical – iar pentru mine Iancu si Ana sint modele de creatori radicali – este cineva care are curajul sa mearga pina la capatul intentiilor sale fara sa tina cont de compromisuri, de evenimente imprevizibile, de elemente de confort“.
Si tot Harry Halbreich semnala actualitatea, putin inteleasa, a finalului, Carillons Nocturnes, din cea de-a treia suita de pian de Enescu. „Cred ca este o piesa unica in genul ei si nu numai pentru epoca ei, dar pe durata lunga! Fiindca ce am auzit sint ceea ce poate fi numit «ring-modulations» naturale! Este ceea ce a facut Stockhausen, cu ajutorul unei aparaturi electronice sofisticate, dupa mai bine de 50 de ani, in 1970, in Mantra. Enescu – in epoca lipsind electronica – a facut-o dupa ureche, cu un pian normal, dozind sunetele armonice in rezonanta. Cred ca daca s-ar scrie o protoistorie a muzicii spectrale ar fi marturia cea mai veche si care, asa cum se intimpla adesea – a ramas asemenea unei sticle aruncate in mare… Sint sticle aruncate in mare care uneori revin la mal mult timp dupa aceea…“
La aceste sticle aruncate in mare ma gindeam zilele trecute citind in volumul Polirom Intre Patrii. Marturii despre identitate si exil spusele unui mexican: cum a auzit el de Romania, pe cind avea zece ani, intr-un colt de Mexic. Gratie unor matusi care, impresionate de arta lui Sergiu Celibidache in anii ’50, si-au cumparat un disc al compatriotului acestuia, Enescu. Despre importanta matusilor, trimiterea bibliografica e la Radu Cosasu. Bine ar fi ca Institutul Cultural sa continue insa lansarea la apa a discurilor clasice…
* Johann Sebastian Bach, Clavir Sonaten mit obligater Violine. Mira Glodeanu, violin, Frederick Haas, clavecin. Ambronay Edition AMI009, Stereo DDD. 2006, 2 CD.