Zilele trecute, asistam la o dezbatere la PNL care a atins si acest subiect. Oamenii care stau pe margine sunt invitati sa intre in partide, dar cum? Pe usa din dos sau pe usa din fata? Pentru a face jocurile smecherilor insurubati in scaune sau pentru a se afirma si a accede la functii prin propriile eforturi?
Uitati-va la congresele partidelor, la conferintele judetene, municipale sau la orice intrunire politica la care se tin alegeri interne. Mai peste tot aceleasi practici, comedie ieftina. In sala circula lista castigatoare, mai tot timpul se stie cine triumfa. Putine sunt cazurile in care alegerile sunt pe bune. Democratie interna coafata, iepurasi scosi din joben si renuntari programate. Un intreg spectacol regizat dinainte.
Cum sa vina oamenii inspre politica? Care ar fi motivatia? De ce sa intre un personaj valoros in troaca? Dupa ce iti faci o cariera, esti pe propriile picioare si ai un venit onorabil, mai are rost sa cobori in arena pentru a te murdari?
Argumentele amintite mai sus le regasesti la majoritatea celor intrebati despre intentiile de a face pasul catre politica. Cand intrebi universitarul sau medicul renumit in targul lui de ce nu se inscrie intr-un partid, amandoi se uita chioras la tine. „Doar nu-s nebun!“, suna raspunsul standard. Si universitarul, si medicul sunt oameni informati, stiu exact ce se intampla cu Romania, dar politica nu e pentru ei. E alt film. Politica e a nebunilor, a coruptilor si a celor care vor posturi platite de catre stat. Cam asa vede, din pacate, omul de pe strada politica romaneasca.
Dupa 1990, am avut la putere cam toate partidele, stanga si dreapta s-au succedat, au aparut aliante, dar de fiecare data au aparut aceleasi metehne. Amintiti-va de CDR. Unde e azi PNTCD-ul? Ingropat. In 2004 a aparut Alianta DA, cu Basescu si Tariceanu in rol principal. Mariajul n-a durat mult, iar fiecare dintre cei doi actori a luat-o pe cai diferite. Pana anul trecut am avut USL (cate s-au intamplat de atunci!), o constructie ciudata stanga-dreapta intre PSD si PNL. N-a fost o constructie pe termen lung, singurul lucru care a unit cele doua grupari fiind „Jos Basescu“.
Au dezamagit toti, separat sau impreuna, asteptarile electoratului fiind inselate. Treptat s-a instalat lehamitea, apoi chiar ura fata de politicieni. Aproape e un titlu de glorie sa spui ca stai departe de politica, ca nu intri in nici un partid, ca nu te implici.
Care e totusi solutia? Se vor insanatosi actualii politicieni? Mai degraba nu. Exista prea multa smecherie, lipsa de profesionalism si viclenie.
Dupa fiecare sir de alegeri, valul de entuziasm s-a spart mai devreme sau mai tarziu. A existat o asteptare la nivel extrem de ridicat de fiecare data, apoi aceeasi prabusire in gol, fara parasuta. Poate cea mai dramatica soarta a avut-o PNTCD, formatiune care de ani buni nu trece de unu la suta.
E adevarat ca nici in Occident politicienii nu sunt niste ingeri. Si acolo exista suficienta coruptie, incompetenta si birocratie. Dar sistemul nu se gripeaza, societatea produce acolo suficienti anticorpi pentru a progresa si merge mai departe.
Spre deosebire de cei din Europa dezvoltata, dependenta romanilor fata de politicieni e mult mai mare. In 25 de ani spre exemplu, n-am reusit sa facem macar doua autostrazi de la un capat la altul al tarii. Probabil peste 50 de ani, cand ne vom apropia de nivelul de viata al cetatenilor din UE, nu vom mai fi atat de legati de politic, nu vom mai depinde atat de mult de partide si guverne.
Dar pana atunci, singura noastra sansa este implicarea. Si tragerea de maneca a politicienilor incompetenti, care iti rad in nas, chiar daca nu fac nimic un mandat intreg.
Sunt ceva sperante ca lucrurile sa se schimbe, chiar daca evolutia nu va fi una rapida. S-a vazut si ceea ce s-a petrecut la prezidentiale, cand in doar cateva zile s-a rasturnat ierarhia. Surpriza a fost posibila. Mai putin prin meritul partidelor care l-au sustinut pe neamtul de la Sibiu, ci datorita strazii, a celor care au crezut ca schimbarea nu e doar necesara, ci si posibila.
Dar, pentru asta, actualii actori politici trebuie sa dispara. Daca nu, sa-i ajutam noi. Prin implicare in prima linie, prin critici permanente sau, daca nu, prin presiunea strazii!