Filmul debutantului ucrainean Miroslav Slabospitki demonstreaza ca inca se mai poate inova in materie de cinema si, cum inovatia cea mai provocatoare si mai radicala e cea care se inspira din trecut, filmul reinnoada cu cinemaul mut si face din mers o reverenta clasicului Portocala mecanica, luandu-si apoi locul in avangarda. Regizorul e debutant in lungmetraj, la fel si directorul de imagine Valentin Vasianovich care foloseste steadicam-ul (procedeu impamantenit de Stanley Kubrick in The Shining), ceea ce da un aer de poezie lugubra acestui film fara dialog, „vorbit“ de interpretii lui neprofesionisti in limbajul surdo-mutilor.
Distinctia fata de filmul mut se impune, insa, de la sine. In filmul mut actorii vorbesc, doar ca nu ii auzim – aflam ce spun prin intermediul inserturilor, pe cand aici ei se exprima prin gesturi care nu sunt traduse in nici un fel (lucru care ne e comunicat printr-un carton, iata!, de la bun inceput).
Actiunea din Tribul se petrece in zilele noastre, dar povestea e atemporala: un adolescent soseste intr-un centru pentru tineri surdo-muti unde e adoptat de o gasca de colegi care ziua merg la scoala speciala, iar noaptea le dau in cap oamenilor si ii bat cu violenta sau sunt pestii colegelor pe care le duc la soferii de tir. Linistea data de lipsa dialogului e o falsa liniste pentru ca exista in permanenta o violenta continuta. Lipsa vorbirii il invita pe spectator sa-si reseteze simturile si, de aici, perceptiile. Excelenta banda sonora nu contine muzica, ci doar zgomote pe care le auzi tot mai bine, invatand treptat sa intelegi ce comunica eroii pana la a deduce implicit sensul „dialogurilor“.
Cei care lesina de scarba la filmele mizerabiliste sa aiba grija! Tribul transpira mizerabilism prin fiecare por. Decorurile sunt alcatuite din cladiri comuniste scorojite, bunurile personajelor sunt gunoaie ingramadite in dulapuri delabrate, eroii nu ataca cetateni ca sa le fure diamante si mertane, ci sticle de vodca si bere cumparate de la supermarket. Aceasta dezolare generala scoate filmul din varianta lui atemporala, insurubandu-l iremediabil intre fosta URSS si UE, adica intr-un limbo fara scapare din care cuvintele au disparut pentru ca oricum nu aude nimeni.
Singura scena care infatiseaza o ora de curs si in care profesoara „vorbeste“ despre Uniunea Europeana fara ca noi sa intelegem ce spune e de o ironie muscatoare. Ce comentariu ar mai trebui despre cum vad ucrainenii viitorul lor european? Aceasta scena comunica cu cea in care doua fete de la centru stau la coada in fata Ambasadei Italiei pentru a cere viza ca sa plece la produs. Acela e singurul moment cand vedem oameni care vorbesc, asteptandu-si randul, dar vocea multimii e si ea inaudibila. Nu auzi cuvinte, ci capete de cuvinte incalecate, zgomote.
Tacerea si mutismul nu sunt, insa, acelasi lucru. Dictionarul simbolurilor de Jean Chevalier si Alain Gheerbrant (scos de Editura Artemis in mai multe editii) o spune clar: „Tacerea este un preludiu al deschiderii spre revelatie, mutismul este inchiderea in fata revelatiei. (…) Tacerea deschide o cale de trecere, mutismul blocheaza calea aceasta. (…) Tacerea confera lucrurilor maretie si maiestate, mutismul le depreciaza si le degradeaza“. Tacerea din Tribul nu e deloc liniste, caci violenta devine mijloc de comunicare, dar mutismul nu e voluntar, ci vine parca in urma unei anulari a vorbirii, ca efect al unei forte exterioare handicapante.
Acest mesaj fara drept de apel e livrat printr-o poveste colturoasa, filmata prin planuri secventa in care aparatul uneori pluteste pe langa personaje, alteori urmarindu-le cu ochi inghetat in planuri fixe. Din tot acest naturalism si aceasta duritate implacabila a personajelor (e ceva animalic in comportamentul lor, poate si pentru ca limbajul e strans legat de gandire), scena intreruperii de sarcina bate tot si e imposibil de privit. Desi, fata de scena similara din 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, poti detecta peste tot in film si in diferite grade aplombul debutantului care vrea sa demonstreze si sa impresioneze (supralicitand sau evitand sa taie prea mult). Oricum, filmul ramane remarcabil.