Uneori se mai plimba – zece pasi inainte, zece inapoi – ca un soldat in post. Daca totusi nu-i cersetoare? Sincer, arata ca una. De fapt, ca unul (eu am dedus c-ar fi femeie pentru ca a folosit cuvintul „beata”; stiu pe cineva care a patit-o: a refuzat sa-i dea unui cersetor o tigara, iar acesta l-a moralizat: „Refuzi o doamna?!”). Nu-i nevoie sa o descriu, stiti cum arata un cersetor. Si-mi dau brusc seama ca din toate felurile de-a te imbraca, din perioade diferite de istorie, din zone diferite ale lumii, hainele de cersetor au cele mai mici sanse de-a parea penibile, ridicole. Cine ar mai purta astazi la git guler din perioada victoriana? Mai are curajul cineva sa iasa astazi pe strada cu pantaloni bufanti? Un cersetor – fie el din Antichitate, din Evul Mediu, din Paris sau din Gara de Nord – arata cumva „clasic”. Zdrentele lor sint totdeauna la moda.
Ceea ce-i face diferiti pe cersetori e modul lor de a actiona, uneori de-a dreptul surprinzator. Cum e cazul de fata sau cum am auzit de alt caz, aproape neverosimil (si totusi adevarat, povestit de un prieten): o cersetoare „clasica” din cartier suna pe la usi, inainte de Craciun, pentru a capata ceva de mincare. Mama prietenului meu ii deschide, ca o cunostea, o invita pe hol si o roaga sa astepte, pina sa-i aduca un pachet din bucatarie. Cersetoarea intreaba daca poate sa mearga la baie. Primeste incuviintarea. Intra acolo si nu mai iese. Nici dupa vreo cinci-zece minute. Cum e si firesc, stapina casei a crezut ca femeia patise ceva, ca o fi cazut, ca o fi murit in baie. A batut la usa si, cum n-a primit nici un raspuns, a intrat peste ea. Isi facuse griji degeaba: cersetoarea se spala pe cap.
In fine, nu mai vreau sa fac filosofie despre cersetori. Am sa rup pisica in doua: cred ca am sa-i dau niste bani femeii care „n-a mincat de doua zile”. Chit ca exista riscul de a lua o sacosa peste cap.