Dar „afacerea Monica Lewinsky” spune ceva si despre ceea ce ne deosebeste de americani – poate chiar despre ceea ce face ca Statele Unite sa ramina o natiune atit de puternica si atit de diferita de restul planetei. Clinton nu a cazut in dizgratia cetatenilor Americii fiindca a facut sex cu tinara stagiara Lewinsky (sau cu alte tinere de prin jurul sau, atunci cind nu s-a multumit doar sa le pipaie). Pare paradoxal pentru o lume in care egalitatea femeii cu barbatul e o realitate acceptata formal, dar atitudinea de macho a facut parte din calitatile de lider cuceritor ale lui Bill Clinton.
Din cite stiu, un sondaj discret, comandat la vremea respectiva de un consilier al lui Clinton, arata ca dezvaluirea relatiei cu Monica Lewinsky nu afectase popularitatea presedintelui. Cetatenii Statelor Unite s-au stirnit impotriva fermecatorului lor lider abia dupa ce acesta a mintit sub juramint. Nu-i asa ca suna cam aiurea? Mintise sub juramint, na! Omul voia sa-si scape pielea. Intr-un fel, nici macar nu mintise, fiindca, conform conceptiei lui, sexul oral nu inseamna chiar o relatie sexuala propriu-zisa, or el spusese ca „nu am intretinut relatii sexuale cu acea femeie, domnisoara Lewinsky”, ceea ce intr-un asemenea caz nu era chiar o minciuna.
Asa am judecat lucrurile atunci, cam tot asa le judec si acum. Cind esti prins la ananghie, de ce sa nu minti putin – sub juramint sau nu – ca sa-ti scapi pielea? Oricum, judecatorul din fata ta e si el, poate, corupt, avocatii sint niste lepre care te jumulesc de bani, politistii iau spaga, politicienii fac afaceri murdare.
O minciunica spusa sub juramint, pentru o chestie atit de banala cum e o partida de sex oral liber consimtit, nici nu conteaza. Daca-mi amintesc bine, in Romania a existat un ministru care a vrut sa-si violeze secretara in birou si, desi s-a iscat un scandal de presa, toata povestea s-a fisiit in liniste.
Iata ce ne deosebeste puternic de americani. Cind spun asta, nu ma gindesc doar la noi, la romani, unde minciuna pe fata e considerata atit de normala, incit nici n-o mai deosebim de adevar, ci la noi, la europeni. Imaginea buna de care s-a bucurat Bill Clinton in Europa a rezistat si dupa afacerea Lewinsky. Pina si in tarile islamiste e privit cu mai multa simpatie decit succesorul lui, George W. Bush. Pe puritanul Bush nu si-l imagineaza nimeni pipaind secretare, facind sex oral (sau orice fel de sex) cu stagiare si nici macar cintind la saxofon. Totusi e urit de mai toata lumea.
Europa, reamintesc aici, e continentul civilizat in care fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, a ingradit serios libertatea presei si a fost acuzat de frauda si abuz de putere, presedintele Frantei, Jacques Chirac, a fost implicat in afaceri dubioase si asteapta terminarea mandatului si ridicarea imunitatii pentru a fi judecat (sau nu…), iar fostul premier german, Gerhard Schroder, a favorizat in timpul mandatului sau concernul rus Gazprom, fiind apoi rasplatit cu o slujba grasa de slujbas/ reprezentant al rusilor in Germania. Intr-un asemenea context relatiile premierului roman Calin Popescu-Tariceanu cu magnatul petrolului Dinu Patriciu si interventiile ilegale ale celui dintii in favoarea amicului nici nu mai merita luate in calcul.
Aici banuiesc ca se ascunde diferenta majora intre americani si noi (adica restul lumii): in respectul lor obsesiv pentru lege ca principiu ordonator al societatii. Ma intreb daca e mai bine de noi sau de ei. Caci Clinton tot imi place, iar George W. Bush nu.