Nu mai cred asa ceva. N-o sa se intample. Suntem unde am fost si unde vom fi si de-acum inainte – sau cam pe-acolo. Romania, mare sau mica, n-a fost niciodata o putere economica, n-a avut niciodata un sistem democratic autentic si functional si, in comparatie cu Occidentul civilizat la care ne raportam mereu, a fost intotdeauna o tara saraca si dezorganizata, cu oameni saraci si dezorganizati. E drept, sistemele politice s-au mai schimbat, ca pe toata planeta, dar in linii mari, atunci cand era alaturata celorlalte state de pe continent, Romania a fost mereu cam in aceeasi pozitie. N-a fost nicicand atat de importanta, de dezvoltata si de potenta economic pe cat ne place sa credem. A fost si in secolul al XIX-lea, si in epoca interbelica, si in anii comunismului ceea ce e si astazi: o tara saracuta, esentialmente rurala, cu oameni necajiti, cu o economie slab dezvoltata si dezorganizata, cu retele de transport proaste, cu localitati subdezvoltate, cu o birocratie atotputernica si centre de putere cvasi-feudale, cu ierarhii si structuri de putere medievale, de clan – in general, o tara mai asemanatoare cu statele orientale decat cu cele europene.
Romania n-o sa fie niciodata o tara bogata. Cetatenii ei n-o sa traiasca vreodata linistit si confortabil, fara grija zilei de maine, cum fac semenii lor din Uniunea Europeana de rangul intai. Tara noastra n-o sa aiba niciodata un sistem de drumuri sau o retea de cai ferate functionale si eficiente – sau, atunci cand o sa le aiba, in Europa de Vest o sa se practice teleportarea. Sistemul national de sanatate o sa fie la fel de alambicat si de prost si peste cincizeci de ani. (De fapt, sper sa ramana macar asa cum e acum, pentru ca astrele arata ca s-ar putea degrada si mai mult.) Se va cheltui in continuare mult, prost si ineficient si pentru sanatate, si pentru invatamant, unii – putini – se vor imbogati, iar cei multi vor muri mai prosti si cu zece-douazeci de ani mai devreme decat ar fi facut-o daca traiau in Elvetia. Sau chiar in Croatia.
Pe hartie o sa se realizeze multe, ca in anii de aur ai comunismului. Toate satele vor avea retele de apa curenta, create cu bani din fonduri europene si care vor functiona o zi din trei si asta doar la vale, pentru ca la deal nu urca apa. Se vor crea retele de canalizare rurale, in care vor balti gunoaiele si excrementele, insa verile lungi si calduroase ce se prognozeaza vor usca si mizeria, transformand-o in praf purtat de vant. Sefii de clan si slugile lor apropiate vor trai tot mai bine, incredibil de bine, atingand un nivel de prosperitate care i-ar face invidiosi chiar si pe civilizatii europeni daca i-ar vedea – doar ca n-o sa-i vada, fiindca, fideli gusturilor lor seculare pentru lux strident, liderii nostri isi vor face in continuare vacantele in Dubai si in alte locuri de aceeasi teapa. In schimb, marea majoritate a populatiei va trai de azi pe maine, fie din salarii insuficiente, fie din pomeni sociale alocate cu dispret responsabil din bugetul statului.
Iar la un moment dat va interveni iar o schimbare, un razboi, o revolutie, o rasturnare a puterii, care va elimina cativa indivizi, dar nu va schimba mai nimic. Nici macar discursurile pesimiste nu se vor schimba: la fel ca in secolul al XIX-lea, la fel ca in epoca interbelica, la fel ca aici, in textul de fata, cineva va deplange inapoierea Romaniei si va spune ca e momentul sa, si sa, si sa. Momentul a fost intotdeauna si niciodata nu s-a intamplat nimic. Aici a fost dintotdeauna asa. Si asa va fi mereu.