Asta-i opera desteptilor de la primarie. Au facut oras european, cica, avem nu stiu cate zeci de kilometri de piste ciclabile. Avem o laie. Uite cum au facut aici. Mi-aduc aminte: erau niste trotuare late de vreo trei metri, cu copaci umbrosi, sa te tot plimbi vara pe bulevard. Ca in Viena. Dup-aia au hotarat ca fac pista ciclabila – frumos, nimic de zis, european, civilizat. Si uite ce-a iesit. Intai au taiat copacii, ca tuturor astora le place sa taie copaci si sa puna betoane. Neam de tarani, cred ca au spaima de glod inscrisa in ADN. Dup-aia au latit soseaua, ca si-asta-i modernizare: de ce sa fie doua benzi, cand avem loc de patru? Si niste locuri de parcare alaturi, ca uite cat spatiu mai ramane. Cred ca unul mai destept si-o fi amintit deodata ca, stai, frate, noi voiam sa facem niste piste de biciclete, sa ne facem europeni. Facem, cum sa nu? Mai e loc berechet! Pe trotuar, ca sa nu incurce ciclistii astia traficul nostru modernizat. Deci patru benzi, spatii de parcare si trotuarul care mai ramane il impartim in doua, democratic: jumate la biciclisti, jumate la pietoni. Parca nu-i chiar asa de mult loc, dar las’ ca se descurca ei, astia cu bicicletele si astia care merg pe jos, ca nu se grabesc niciunde – daca s-ar grabi, ar merge cu masina. Negociaza ei cumva. Si-asa au rezolvat-o si cu traficul, vajaie masinile cu optzeci, o suta pe ora pe langa tine. Eficient. Civilizat. Ca in Europa. Si-au mai pus si niste copacei sfrijiti pe fasia de doua palme de pamant care-a mai ramas. Aia s-au uscat cam toti, dar ce proiect maret!
Mai incolo e un butic unde patronul a scos niste manechine de plastic pe trotuar, cat sa-l ocupe. Dau cu ghidonul intr-un manechin, cineva imi striga sa fiu atent. As fi dac-as avea loc. Franez brusc: in fata imi apare o ceata de familie: doi barbati burtosi, sigur melteni, trei femei si doi copii. Ocupa trotuarul cat e de lat, cu tot cu pista. Tarai din sonerie, ei nici nu ma baga in seama. Opresc, cobor de pe bicicleta si trec printre ei. Ne inghiontim pe metrul patrat european. Negociem, cum ar veni. Pietonii astia merg ca oile, nici nu se uita pe unde calca. Mai bine as iesi o bucata de drum pe sosea.
Abia pedalez vreo suta de metri, ca ma si claxoneaza un taximetrist din spate. Incetineste, scoate capul pe geam, urla ceva si imi arata pista ciclabila, pe care sta latit un Range Rover negru. Sigur, nene, acolo ma duc! Mi-amintesc ca intr-o prima faza astia de la Consiliul Local trasasera pistele pe sosea. Le-au trasat cum au putut: cand se ingusta soseaua, se ingusta si banda verde pentru biciclisti. Erau piste late de zece centimetri, piste blocate de stalpisori… o minunatie. Apoi a venit iarna si vopseaua pistelor s-a sters.
Inapoi pe trotuar… pardon, pe pista. Un malac de vreo suta de kile se plimba agale pe fasia verde. Tarai iar din sonerie, el nici nu ma baga in seama. Ajung langa el si-l ocolesc, gata sa dau intr-un pieton care merge cu capul in pamant, ca strutul. Asta, malacul, se uita la mine senin si scuipa niste coji de seminte.
Na ca acum incepe sa ploua! Minunat. Habar n-am ce firmulice cu pile la primarie o fi castigat licitatia pentru piste, dar vopseaua asta verde-lucioasa e cel mai bun material derapant pe care l-am intalnit. Asta-iarna, pe un pic de zloata, alunecau biciclistii pe ea ca la virajele de la Formula 1. Si-atunci, normal, treceam pe trotuar, ca sa ne injuram cu pietonii – fiindca soferii nu te injura, te calca. Sau si una, si alta.
Daca nu-ti place, ia-ti masina mica: asa se zicea pe vremuri cand erai nemultumit de transportul in comun. Asa e si acum. Europa. Civilizatie. Ha! La ani-lumina.