Filmul este o adaptare a cartii omonime scrise in 1974 de Carl Bernstein si Bob Woodward, carte care a atras atentia lui Robert Redford. Iata cateva lucruri din culisele acestei capodopere:
– La inceput, Bob Woodward n-a vrut sa auda de Robert Redford, care incercase sa il contacteze pentru rol cu un an inainte de demisia presedintelui Nixon. „Ma temeam, nu credeam nimic“, povesteste reporterul. „Ma intrebam cine e persoana, daca e o farsa, daca nu cumva lucra pentru Casa Alba. In acea perioada, noi eram atacati sau priviti cu scepticism.“
– Studiourile Warner Bros. nu prea aveau chef sa faca filmul si spuneau ca afacerea Watergate era oricum pe sfarsite.
– La un moment dat, ziaristul Carl Bernstein si viitoarea regizoare Nora Ephron (care formau, pe atunci, un cuplu) au rescris scenariul original semnat de William Goldman (recompensat cu Oscar). Aceasta a doua versiune „facea din Carl centrul lumii“, a comentat malitios Bob Woodward.
– Nimeni n-a avut voie sa vada scenariul pana cand acesta nu a fost verificat cu meticulozitate de surse independente.
– Redford a fost in contact cu adevaratii reporteri inainte ca acestia sa termine cartea despre afacerea Watergate, incurajandu-i sa scrie mai mult despre felul in care si-au condus investigatia si mai putin despre faptele investigate.
– Redford a cumparat drepturile de ecranizare a cartii celor doi inca din 1974 pentru suma de 450.000 de dolari (adica 2,15 milioane, la valoarea de azi a dolarului).
– Pentru rolul lui Hoffman, Redford s-a gandit initial la Al Pacino, dar i l-a oferit, in cele din urma, lui Dustin Hoffman.
– Pentru a se pregati de interpretarea rolurilor, Robert Redford si Dustin Hoffman au stat in redactia „Washington Post“ vreme de mai multe saptamani, participand la sedinte de redactie si observand ziaristii „in mediul lor natural“.
– Jason Robards, interpretul redactorului-sef Ben Bradlee, nu era incantat de scenariu si, initial, nu a vrut sa joace in film. „Tot ce face Bradlee este sa intrebe «Si unde naiba e subiectul?»“, s-a plans Robards. „Pai asta face redactorul-sef de la «Washington Post»“, i-a raspuns Woodward. „Tu trebuie doar sa gasesti cincisprezece moduri diferite de a spune «Si unde naiba e subiectul?».“ Jason Robards avea sa fie recompensat cu un Oscar pentru rol secundar.
– Cum la vremea respectiva identitatea informatorului Deep Throat nu fusese facuta publica (era cunoscuta doar de trei oameni, Ben Bradlee si cei doi reporteri), Bob Woodward l-a ajutat pe Alan Pakula, cu sfaturi, cum sa aleaga actorul care sa joace acest personaj. A fost ales Hal Holbrook, care seamana destul de bine cu adevaratul Deep Throat, W. Mark Felt, pe vremea aceea director adjunct al FBI.
– Scenograful filmului a creat 160 de birouri pentru nevoile filmului, copiate dupa birourile ziristilor de la „Washington Post“.
– Replica cea mai cunoscuta a filmului, „Follow the money!“, indemnul lui Deep Throat adresat lui Woodward, nu a existat in realitate, ci a fost inventata de scenarist.
– Scena preferata a lui Woodward si Bernstein ii arata pe cei doi reporteri scotocind frenetic in fisele Casei Albe, la Biblioteca Congresului din Washington. Institutia, insa, nu voia sa autorizeze filmarile, fiind nevoie ca producatorii sa faca apel la relatiile lor politice. In final, scena de numai 30 de secunde a costat 90.000 de dolari.