Ma ma a avut cronici proaste si la Festivalul de la Toronto, si acasa in Spania (desi Medem l-a explicat ca pe o metafora a Spaniei de azi, haha), deci singura lui sansa de a fi apreciat pentru ceva (desi bilete vinde prin simpla prezenta a lui Cruz) e sa fie promovat drept comedie.
Magda e o femeie din zilele noastre careia in decurs de aproape doua ore i se intampla tot ce e mai rau, intr-un timing perfect: cam in acelasi timp ramane fara job, sotul o lasa pentru o studenta si, in plus, afla ca are si cancer mamar. Chiar in ziua in care ginecologul (fost cantaret) o anunta ca trebuie sa-i extirpe un san si sa o treaca pe chimioterapie, ea cunoaste la meciul de fotbal al fiului un barbat caruia, tot ca un facut, ii moare fiica in aceeasi zi, sotia intrand in coma – si murind exact la fix, cand prietenia celor doi dezmosteniti ai sortii infloreste intr-o frumoasa iubire. Cireasa de pe tort e ca iubitul vaduv, Arturo – care cand nu plange, se roaga –, nu are erectie, iar dupa ce o primeste inapoi, urmeaza o scena cu ah! si oh! si Magda ramane imediat gravida. Dar tocmai medicul Julian ii comunica, asa cum spun medicii in filme, ca mai are de trait sase luni (de ce nu cinci sau sapte?). Ce credeti ca raspunde ea? „Peste patru luni mi se termina somajul!…“ Tragicomicul intentionat al replicii mai capata o rama si devine, pus in abis, si mai comic.
De aici incolo, asa cum remarca si „Variety“ (al carei critic se vede ca s-a amuzat copios la proiectia de la Toronto), telenovela se transforma intr-o apologie a puritatii si sacrificiului Magdei, care traieste doar ca sa nasca un nou copil. „Ea devine insasi Dragostea, inconjurata de trei barbati care o adora si care graviteaza in jurul luminii ei. Julian, genul de doctor al unui singur pacient, cum numai in filme intalnesti, ii face regulat chiar si serenade cu cantece de dragoste.“
Cand nu-i face serenade, Julian ii palpeaza sanii, ceea ce se intampla destul de des, desi filmul are rating Audienta generala. (Fiind vorba de cancer, se considera ca sanii au alta conotatie, dar copiii chitaie la fel.)
Filmul nu e prost din pricina subiectului, ci pentru ca are ochelarii de cal ai unei telenovele care inainteaza dupa niste repere (evenimentele punctuale, mai ales tragice) care cad in avalansa, evitand parca intentionat tot ce ar fi putut da consistenta si autenticitate povestii si personajelor – de la detalii personale aparent benigne (Magda nu are rude si prieteni in afara de cele trei personaje pe care le vedem, nici viata sociala), pana la reactiile la fel de artificiale ale personajelor, in ton cu stilistica lui recherchée, glaciala.
Ma ma e un vanity project care, ca orice vanity project, avea mai multe sanse sa dea chix decat sa reuseasca (cum s-a intamplat recent cu Pe malul marii/ By the Sea, de Angelina Jolie). Penélope Cruz nu doar ca interpreteaza personajul principal, dar si coproduce, ceea ce o face sa cada mai de sus, fara sa sugereze insa ca filmul e prost doar pentru ca ea il coproduce. Sau, ma rog, e o comedie suculenta mascata de o drama proasta. Aproape ca l-as mai vedea inca o data.
Ma ma – de Julio Medem. Cu Penélope Cruz, Luis Tosar, Asier Etxeandia