Cei doi interlocutori pomenesc montarea operei Oedipe la Bruxelles, care avusese loc „recent“ – in fapt, premiera la 6 martie, urmata de alte spectacole pana la 17 aprilie, interval ce permite ca mijlocul lui aprilie 1956 sa fie considerat ca data post quem a interviului. Intr-o acceptiune larga, data ante quem ar constitui-o turneul la Budapesta, pe care Yehudi Menuhin il anunta in interviu pentru 13-14 iunie. Intervalul s-ar putea restrange si mai mult, dat fiind ca Noël Bernard nu face nici o aluzie la incidentul petrecut la 4 mai in cimitirul Père Lachaise, la Paris, unde, la mormantul lui George Enescu, delegatia de muzicieni romani, care fusese la Bruxelles, si reprezentantii ambasadei de la Paris, veniti in pelerinaj simbolic la implinirea unui an de la moartea compozitorului, s-au regasit, pentru a cita dintr-un document de epoca, „foarte incurcati“, vazand o coroana mare de trandafiri si lalele rosi, purtand inscriptia: „In Memoriam George Enescu Radio Europa Libera – Vocea Romaniei Libere“
(vezi: http://www.europalibera.org/a/25042364.html).
Luand in consideratie aceste elemente, interviul acordat de Yehudi Menuhin ar putea fi datat in a doua jumatate a lunii aprilie 1956. Ar mai fi de semnalat, in acel an de tulburari politice majore, raspunsurile prudente ale artistului, care avea sa regrete mai tarziu retinerea si tacerea pastrata, mai ales in relatie cu inabusirea sangeroasa, ce a urmat in noiembrie, a revolutiei ungare. Peste ani, in editia finala, revazuta, a memoriilor sale, Menuhin nota ca, in cele din urma, desi infranti, ungurii „s-au bucurat de o libertate individuala pe care romanii nu au cunoscut-o“.
***
Intr-un numar anterior v-am semnalat exceptionala editie omagiala publicata de muzicianul si cineastul Bruno Monsaingeon, apropiat de Menuhin, care sub titlul The Menuhin Century reuneste o selectie de 80 de CD-uri si 11 DVD-uri. Intre timp, pe langa mai multe cronici muzicale in revistele de specialitate din Marea Britanie si, mai recent, si in Franta, a aparut un deosebit de interesant interviu cu Monsaingeon, realizat de criticul britanic Tully Potter pentru excelenta revista londoneza „The Strad“. Cateva dintre precizarile interviului merita cunoscute. In primul rand cele despre inregistrarile notabile ale violonistului pe care fie nu le-a putut gasi, fie nu a avut mijloacele sa le cumpere. Din prima categorie, Monsaingeon aminteste Concert pentru vioara si orchestra nr. 1 de Wieniawski: „Yehudi l-a cantat doua zile dupa faimosul lui debut la Berlin, in 1929, si la New York, in 1939. Atunci cand s-a dus pentru trei luni in Australia, in 1940, a vrut sa-l inregistreze imediat. I s-a spus ca nu i se poate oferi o orchestra ca lumea, iar el a raspuns: «Nu conteaza». Asa ca l-a inregistrat, dar nu l-a dat mai departe. Sunt sigur ca exista undeva“.
Dintre concertele neaprobate de Menuhin, dar introduse in editia omagiala, autorul ei numeste o versiune a Concertului de vioara de Ceaikovski, facuta in 1959 la Londra, cu Royal Philharmonic Orchestra dirijata de Adrian Boult. Tully Potter detinea o versiune needitata, care a fost pregatita pentru o eventuala publicare de catre EMI, dar fara cadenta. Monsaingeon semnaleaza ca Menuhin a inregistrat si cadenta, care a fost regasita si editata pentru publicare.
Lipseste insa din editie Concertul pentru vioara si orchestra nr. 1 de Sostakovici, cantat la Philadelphia cu Eugene Ormandy in 1961. Motivul este ca Orchestra din Philadelphia a cerut ca drepturi… 28 de mii de dolari. Monsaingeon isi exprima regretele spunand ca printre esecurile sale a fost si acela de a nu gasi inregistrarea celei de-a treia Sonate enesciene, pe care Menuhin a cantat-o cu Enescu la New York.
In sfarsit, pentru cei care ezita sa cumpere monumentul inchinat lui Menuhin, Monsaingeon si Potter amintesc lucrurile noi descoperite incluse in The Menuhin Centenary, printre care, la capitolul inregistrari de studio, trei opusuri schubertiene, Octetul (1963), Trio-ul pentru coarde in si bemol major (1965) si Quintetul in do major (1968), toate facute pentru EMI si ramase needitate, toate cu colaboratorii sai apropiati in muzica de camera: Robert Masters, Maurice Gendron, Cecil Aronowitz, Gervaise de Peyer. La ele se adauga, cu Hepzibach si Gendron, un „splendid“ Trio Arhiducele din 1967…
FOTO: Bruno Monsaingeon si Yehudi Menuhin la Paris in 1977