Si chiar daca la privat banul e fundamental ca sa rezisti, Aualeu n-a facut niciodata concesii, n-a coborat stacheta spre comercialul de gust indoielnic. Ba au si experimentat, montand Ion Sava (Paricidul), Daniil Harms (Stateam intinsi pe pat), Alfred Jarry (Ubu Rex), Matei Visniec (Spalatorul de creier) etc., istoria lor insumand un portofoliu cu vreo 15 spectacole.
I-am revazut recent cu cea mai noua productie, Huooooo!!!, in turneul IndependNet 2016, finantat de Administratia Fondului Cultural National (AFCN) si organizat de IndependNet – reteaua teatrelor independente. O initiativa excelenta prin care, cu ceva sprijin de la stat, companii nonetatiste din intreaga tara itinereaza productii pe care le considera reprezentative. Reteaua si schimburile de spectacole sunt mai importante decat pot parea la o prima vedere. In conditiile in care acesti operatori culturali nu beneficiaza de sustinere de la buget, suportarea cheltuielilor de turneu exclusiv din venituri proprii ar fi practic imposibila. Intensificarea relatiilor si a schimburilor din zona alternativa sunt necesare pentru ei insisi, pentru a vedea/sti/cunoaste ce fac, pentru autoevaluare estetica, dar si pentru sporirea popularitatii in randul publicului. Deocamdata, reteaua IndependNet.ro numara 15 membri, iar schimbul de spectacole include 10 creatii recente la Cluj, Iasi, Timisoara, Bucuresti si Targu Mures.
Huooooo!!! e un spectacol de duet, in care „actioneaza“ Marian Pirvulescu, si el slujbas la Aualeu, si Christine Cizmas, intr-o „inscenare“ a lui Ovidiu Mihaita, care a scris si textul pentru acest proiect. „Actioneaza“ si „inscenare“ sunt termenii ludici pe care ii utilizeaza cei de la Aualeu, considerandu-i mai potriviti stilului lor teatral.
Contextul situational e urmatorul: duminica, o piata publica, un jandarm pazeste un gard de protectie. E pregatit pentru orice posibil protest, ca, deh, in tara asta nu se stie niciodata si intotdeauna exista suficiente motive. O pensionara vine si se instaleaza cu tot calabalacul aferent (sacosa pe roti, poseta vintage cu bareta roasa de indelunga purtare, loden uzat, accesorizat cu o brosa, ochelari de vedere, basma). Evolutia dramatica Huooooo!!! e un dialog savuros intre cei doi, tanarul aparator al ordinii publice jucand plictisit „Candy Crush“ pe mobil si doamna profesoara de limba si literatura romana de alta data, cum aflam destul de repede. Micile actiuni, rasturnarile continue de situatie si schimburile de replici puncteaza cu incisivitate ironica multimea de neajunsuri ale unei Romanii inca neasezate. Ovidiu Mihaita are simtul teatralitatii, al replicii, doar a fost/este actor, mentine in echilibru fin ironia, gravitatea, amaraciunea, absurdul. Poantele imaginate, de situatii si de limbaj, sunt cu miez si te fac sa razi, sa razi sanatos, iar dupa ce nu mai razi, sa te gandesti la planul profund, la sedimentele care raman dupa ce valul nostim trece peste tine. Caci Huooooo!!! te poarta elegant prin toate registrele, chiar daca dominator e cel comic, surprizele (placute) se tin lant, totul e altceva decat pare sa fie.
Din sacosele sale amarate, profa pensionara scoate treptat o intreaga recuzita: portavoce; pancarte cu „Vrem transparenta“, „Totu-i scump“, „Grosolania este o imitatie slaba a puterii“; stilou; pixul rosu cu care, din reflex, corecteaza amenda data de jandarm; un sifon cu care-l stropeste pe protectorul randuielilor dupa ce-l da cu spray-ul lacrimogen din echipamentul obligatoriu al uniformei etc. Huooooo!!! e povestea intalnirii a doua generatii, a doua lumi paralele existente in patria noastra: una, a acestui nou inceput incert, in care nu stim limpede spre ce ne indreptam, a ambiguitatii generatoare de probleme; cealalta, aproape de crepuscul, nepregatita sa se adapteze la noutatea istorica si umilita social in fiecare moment al zilei.
Christine Cizmas e minunata intr-o compozitie – intelectuala pensionata – care-i solicita toate uneltele actoricesti. Mimica, rostire, postura, corporalitate, le stapaneste riguros intr-un recital pe care putine actrite din trupe stabile, cu pretentii, l-ar putea oferi. Intr-o scenografie minimalista, care practic ii lasa singuri pe interpreti, intr-un spatiu scenic pe care-l umplu cu talentul si profesionalismul lor.
Marian Parvulescu, in rolul „Mascatului“, e dotat cu casca, cagula, scut, arma, baston de cauciuc, tot tacamul. Actoriceste are la dispozitie vocea, ochii, gestualitatea pentru a construi un personaj amestec de inocenta, duritate aparenta si putin lirism, atunci cand ii explica doamnei profesor de ce prefera sa stea ascuns in spatele unei masti care-i sterge identitatea. E el, elevul chiulangiu, care abia promova clasa, care facea isprava dupa isprava, convertit in drumul spre maturitate, in chip ironic, la statutul de pazitor al linistii publice.
Intorsaturile de situatii scenice, replica vie, prospetimea si verva dramaturgica te tin prins in acest „duel“ teatral viguros care e Huooooo!!!. La final, dupa ce aflam ca jandarmul de azi e corijentul de ieri, „profa“ ii reproseaza inca un lucru: n-au organizat si ei traditionala intalnire de un numar rotund de ani de la absolvire! Si dupa ce, pe heblu, publicul aplauda substantial, asa ca la orice final reusit, spectacolul continua la un drink, cafea, snack cu protagonistii si spectatorii, conversand pe teme din gama „Ce-ai mai facut?“. Ca intr-o poveste de viata adevarata, ca intre persoane care se revad dupa multa vreme si doresc sa mai afle „ce?“ si „cum?“, unii despre ceilalti. Aualeul timisorean practica un teatru autentic, in care crede cu pasiune. Iar asta e extraordinar.