Asa ar suna un titlu pe prima pagina intr-un ziar de scandal ce-si alimenteaza tirajul din „fapte a(nti)sociale“. Virulenta intamplarii va fi pusa imediat pe seama alcoolului, a bolilor incurabile sau a prostiei pure. Lene de-a gandi sau conformism? Buna-crestere sau ipocrizie? Comoditatea taxeaza insurgenta drept ceva abominabil. Nu toti inventatorii sunt geniali, desigur, dar cati n-au sfarsit la ospiciu?
Punk-rockul s-a ivit intr-o vreme ce nu prea lasa optiuni copiilor celei mai dezvoltate societati. Si nu vorbesc acum la modul ironic despre comunism, ci chiar despre lumea occidentala presupus libera. Ce libertate este aceea care ofera doar doua cai pe care poti merge: conformismul, adica vietuirea intr-o familie cu datorii la banca, a carei unica distractie consta in privitul emisiunilor idioate la televiziune, sau nonconformismul ce-ti „asigura“ excluderea, marginalizarea, saracia? Si-n comunism existau doua alegeri: acceptarea muta, insotita de cortegiul beneficiilor si lasitatilor, sau opozitia mai mult sau mai putin fatisa, „blagoslovita“ tot cu excludere, marginalizare, saracie, dar capabila sa-ti dea sentimentul invincibilitatii, daca treceai testul inchisorii si scapai de spitalul psihiatric. Nu e o fericire sa fii opozant, dar ce poti face cand nu ai de ales? Punkerii o spun mai direct: „Daca trebuie sa lupti, lupta! Daca ai ceva de zis, striga pana te faci auzit! Daca esti mereu somer, atunci fii macar unul ce nu poate fi angajat niciodata!“.
Trupa care mi-a starnit „filosofelile“ se cheama The Exploited. S-a format pe creasta valului punk, la sfarsitul anilor 1970, in suburbiile proletare ale orasului scotian Edinburgh. Componenta initiala numara mai multe nume, fluctuatia membrilor fiind ceva normal in orice trupa, pana la conturarea unei personalitati distincte. Stabilitatea se produce in formula Wattie Buchan – vocal, Big John Duncan – chitara, Dru Stix – tobe si Gary McCormack – bas. Un prim disc, cu titlul emblematic Punks Not Dead, este realizat in 1981 sub egida firmei Secret, de propria companie de productie. Amanuntul pare nesemnificativ, dar atesta initiativa si determinarea trupetilor (in special a vocalistului Wattie, fost soldat recalcitrant, dar scotian cu simt innascut pentru finante) de a-si controla singuri muzica, afacerea, carierea si viata. Pentru ca despre viata e vorba, intr-un fel care nu-i pe placul majoritatii si nu vrea sa fie, dar nici nu este impus. Opt albume de studio, vreo patru inregistrate in concert, diverse compilatii si piraterii nu inseamna mult in peste trei decenii de activitate. Insa Exploited a reusit sa defineasca un stil muzical pregnant si o imagine recunoscuta planetar. Riffuri rapide, ritm sufocant, texte abrazive, sex si violenta; alte cuvinte sunt inutile. Craniul cu creasta mohawk a intrat in panteonul iconografic si n-are nevoie de explicatii. Purtatorii de mot rosu, precum al lui Wattie, sau multicolor sunt vazuti ca punkeri prin definitie, desi panoplia include si alte reprezentari. Managerial vorbind, Exploited a impus lipsa compromisului in relatia cu industria spectacolului. Asta a generat o promovare scheletica, dar si devotamentul fanilor (inclementi pana la a-i scuipa ei pe cantareti, cand s-au pretat aparitiei la emisiunea „Top of the Pops“).
Punk-rockul continua traditia multiseculara a miscarilor anarhice din Europa. Mentinandu-se financiar pe linia de plutire, Exploited incearca sa-si scoata cheltuielile vanzand produsul artistic al opozitiei sale programatice. „Never Sell Out“ proclama o piesa de pe albumul Fuck the System, din 2003. Posibilul mercantilism e anulat de constatarea ca, spre deosebire de multi sarlatani, „exploatatii“ au practicat ce-au predicat. In 2014, Wattie a facut infarct pe o scena din Portugalia. Incidentul s-a repetat recent in SUA. Concertul programat la Arenele Romane, pe 4 iunie, s-a anulat. Exploited urma sa proclame anarhia si-n Bucuresti.
De parca mai era nevoie!…