Filmul e un thriller plasat intr-o zona intensa pentru societatea actuala, unde discrepanta dintre clasele sociale e mai evidenta din cauza crizei financiare, vorbind in acelasi timp si despre capacitatea presei de a lupta pentru adevar, nu doar de a fi o portavoce. Actiunea e plasata intr-un studio TV si incepe, pe ceas, odata cu ultimele pregatiri pentru o noua editie de „Money Monster“, o emisiune de sfaturi financiare moderata de Lee Gates (George Clooney), o vedeta care aduce dansatoare in platou si foloseste trucuri de adevarat showman.
Gates se pregateste sa intre in direct cu Walt Camby (Dominic West), CEO-ul unei companii (Ibis) care tocmai a pierdut 800 de milioane de dolari din banii investitorilor in urma unei erori de algoritm, dar Camby a plecat pe neasteptate in Elvetia si in locul lui, directoarea de comunicare, Diane Lester (Caitriona Balfe) se pregateste sa explice ce s-a intamplat. Inainte de inceperea emisiunii, Gates e urmarit pas cu pas de regizorul de emisie Patty Fenn (Julia Roberts), care pare un fel de sora mai mare dupa cat de atenta, de severa si de protectoare e cu micile aere de vedeta ale lui Gates. Se cunosc de mult, rolul ei e sa-i asigure lui Gates spatiul pentru a-si face numarul, si ceva in jocul Juliei Roberts e ca si cum ti-ar spune: „Si eu il stiu pe Clooney de atata timp. Ai incredere in noi“. Ce nu poate regiza Patty Fenn, nici cu duhul blandetii, nici fara, e aparitia unui curier (Jack O’Donnell), odata inceputa emisiunea, care scoate o arma de foc si o vesta cu bomba cu care il imbraca pe Gates.
Scenariul, scris de Alan Di Fiore, Jim Kouf si Jamie Linden, nu e atat de complicat, intr-adevar, dar dozeaza suficient de bine informatia cat sa nu afli totul de la inceput, iar mana lui Jodie Foster e la fel de sigura ca cea a regizoarei de emisie. Intotdeauna iti da cadrul cel mai bun la momentul cel mai bun si i-a invatat pe fiecare sa spuna exact ce trebuie si cand trebuie. La fel ca in Ocean 12, care era construit pe pregatirea si executarea unui hold up, suprapunandu-si regia peste hold up, aici schema e aceasta emisiune TV, iar filmul preia tesatura elastica si alerta a unei emisiuni in direct unde trebuie sa fii destept si spontan. (Julia Roberts e un fel de alter ego al regizoarei.) Rolul lui Patty Fenn va fi acela de a continua emisiunea, modulandu-l pe Gates astfel incat el sa-l poata tempera pe atacator, un tanar care si-a pierdut toti banii, 60.000 de dolari, investiti in Ibis la sugestia lui Gates (intr-una dintre emisiunile trecute).
Jocul acesta de echipa intre Fenn si Gates – sau, in fine, intre Roberts, Clooney si O’Donnell – devine antrenant si pentru spectatorul care oscileaza (cand vrea Jodie Foster) intre teama ca atacatorul va aluneca degetul pe tragaci (pare destul de imprevizibil) si simpatia pentru un biet om disperat. Aici meritul anglo-irlandezului Jack O’Donnell e covarsitor. Actorul in varsta de 25 de ani, remarcat in 2013 in Starred Up (de David Mackenzie) si in 2014 in ’71 (de Yann Demange, selectionat in competitia Berlinalei) si distribuit de Angelina Jolie in Unbroken (2014) dupa ce multa vreme nu primise viza pentru SUA din cauza cazierului, e o noua stea a cinematografiei mondiale. La fel ca rolurile care l-au consacrat, e un tanar furios – si nu doar furios, ci de o intensitate si vulnerabilitate care il pot duce departe.
Deci chiar si atunci cand iti dai seama incotro o ia filmul si cum se va sfarsi, tot n-apuci sa te plictisesti, pentru ca Foster si echipa ei de scenaristi sunt cu un pas inainte si schimba imediat registrul. Filmul are o onestitate cuceritoare. „What you see is what you get“, cum se spune, dar din acest scor strans intre suspans si empatie, te trezesti la final solidar cu eroii. Asemanarile cu Dog Day Afternoon (de Sidney Lumet) si, prin el, cu Inside Man (de Spike Lee) nu cred ca sunt intamplatoare.
Masina de bani/ Money Monster, de Jodie Foster. Cu: George Clooney, Julia Roberts, Jack O’Donnell, Dominic West, Caitriona Balfe, Giancarlo Esposito