Editia a 23-a a FITS (10-19 iunie) s-a plasat sub genericul „construind increderea“ si numara nu mai putin de 2.500 de invitati din 70 de tari, intr-un sumar de 459 de spectacole si evenimente speciale, dupa cum zic comunicatele de presa. Cu un buget de 9 milioane de euro! Dintr-o agenda personala abundenta, m-am oprit acum doar asupra catorva dintre spectacolele vizionate.
Martiri, de Marius von Mayenburg, realizat de Oskaras Korsunovas la Teatrul National Lituanian de Drama, accentueaza ideea nocivitatii extremismelor de orice tip. Povestea lui Mayenburg e extinsa de la fundamentalismul religios al unui adolescent dintr-o familie monoparentala la realitatea ca „rastigniri“ au loc in toate zonele socialului. Korsunovas mentine ferm, nepartinitor balansul intr-un „proces al maimutelor“ scenic, cu muzica rock in intermezzo-urile ce leaga cele 27 de scene ale piesei si cu o sustinere actoriceasca exemplara. Desi e scrisa abia acum patru ani, Martiri are deja o lunga lista de puneri in scena, intrucat tema e mai actuala ca niciodata. Dinamic, cu proiectii video reluand detalii din opere de arta plastica, Martirii lui Korsunovas e un spectacol care are insa si naivitati. Gen morcovii distribuiti in sala catorva dintre privitori, spre a fi folositi pe post de material didactic la lectia de sexologie. Opozitia spiritual/carnal, religie/stiinta reprezinta axele oponente pe care lituanianul si-a edificat constructia regizorala.
Un alt lituanian, si mai celebru, Eimuntas Nekrošius, a fost prezent cu Un artist al foamei dupa Kafka, realizat la „Meno Fortas“. Un spectacol in care trei actori cu infatisari atipice, complet neobisnuite pentru standardul apusean, dar cu o gama a expresivitatii foarte larga, si o actrita cameleonica au sustinut un spectacol perfect echilibrat in toate componentele lui. Imaginat in stilul temperat, strunit, cu care ne-a obisnuit Nekrošius, al carui impact e cu atat mai puternic. Un artist al foamei e o cutremuratoare poveste, evident absurda, despre creator, universul sau, si lumea din jur, despre exprimarea de tip estetic si banalitatea factuala a existentei.
Teatrul National „Radu Stanca“ Sibiu a sustinut reprezentatii cu cateva dintre succesele sale de cursa lunga (Faust, Metamorfoze, Lulu), dar si cu mai noile productii Moroi, Oameni obisnuiti, #minor. Moroi e realizat pe un text scris special de Catalin Stefanescu pentru proiectul lui Alexandru Dabija. Cum lesne va inchipuiti, tema e a strigoilor autohtoni, dezvoltata intr-un colaj care ne plimba dezinvolt prin comic, absurd, grotesc, ironic. In scenografia cadru a lui Dragos Buhagiar, cu muzica Adei Milea sustinuta live de distributie, montarea se adauga acelora, nu putine, in care Dabija abordeaza subiectul mortii. Am remarcat reiterarea corului babelor din O… lada (Piatra Neamt), Sanziana si Pepelea (Cluj-Napoca), care calatoresc, iata, prin spectacolele regizorului, dialogul structural dintre momentele de grup si cele individuale, abilitatea profesionala a actorilor de a trece cu lejeritate si aplomb de la un rol la altul, unii si in travesti.
Oameni obisnuiti al Gianinei Carbunariu se concentreaza documentar asupra whistleblower-ilor, a oamenilor care, asumandu-si consecintele nefaste, fac publice anormalitatile si ilegalitatile de la locul de munca. De aceasta data, orizontul scanat de Carbunariu nu se limiteaza la cel national, aglomerat in privinta coruptiei, oferind o perspectiva europeana asupra fenomenului. Cazuri concrete din Marea Britanie si Italia stau alaturi de unele din Romania (de la CNADNR, de pilda), prezentand, ca in teatrul documentar autentic, toate efectele pe care gesturile justitiare ale acestor avertizori de integritate le declanseaza: pierderea job-ului, procese indelungate, ruinarea financiara, afectarea sanatatii. Actorie, imagini video live, inserturi cu marturiile celor in speta, plus prezenta unora dintre ei la discutiile postspectacol fac un teatru politic de impact. Care-ti lasa un gust amar, intrucat povestile infatisate arata ca dreptatea e mai degraba un concept abstract, pentru care lupti, decat unul real, care izbandeste.
#minor este partea a doua a trilogiei pe care Bogdan Georgescu o lucreaza cu tinerii actori. Dupa Antisocial, #minor completeaza acum programul de arta activa desfasurat de autorul de teatru la Sibiu. Perimetrul de interes este reprezentat de drepturile copiilor in raporturile cu parintii, cele naturale si cele legiferate, politicile nationale si europene din domeniu, care ajung adesea sa separe copiii de familie si cand nu e cazul, iar asistenta sociala mai mult strica. Spoturile sunt indreptate asupra cazului Bodnariu, comisiei parlamentare care s-a ocupat de gestionarea situatiei, a partii norvegiene implicate, intersectate cu povestile reale ale celor cinci tineri interpreti, exemplificate cu fraze din „scrisori netrimise“.
Thomas Ostermeier a fost una dintre vedetele prezente la FITS 2016. Figura dominanta a teatrului ultimelor decenii, regizorul german a adus acum Casatoria Mariei Braun, o productie de acum cativa ani care impresioneaza prin acuratetea abordarii, rafinamentul simplitatii, forta sugestiei si profunzimea clinica a gandirii regizorale. Pe fondul unei stranii povesti de dragostre din timpul si de dupa cel de-al Doilea-lea Razboi Mondial, Ostermeier portretizeaza o Germanie aflata in vrie identitara din cauza nazismului. Inserturi video si audio autentice asigura partea istorica a spectacolului realizat dupa scenariul pe care Fassbinder a lucrat un film celebru la finele anilor ’70.
In ciuda ploii si a ISU, prezent la fiecare eveniment din program si atent ca in spatiile teatrale sa nu patrunda mai multi spectatori decat locurile pe scaune, FITS 2016 a avut bogatia si stralucirea cu care ne-a obisnuit. Calitati care ne fac sa-l asteptam de fiecare data cu febrilitate!