John Williams este unul dintre acei mari scriitori americani care nu sunt socotiti dintre cei mai mari, ca si cum o astfel de ierarhie ar avea un sens si nu ar fi mai ales hazard. John Williams a primit, e adevarat, National Book Award in 1974, pentru cartea Augustus, dar si atunci a impartit premiul cu John Barth, care culegea toti laurii cu Himera. Si, cine ii mai citeste astazi pe Williams si pe Barth?
John Williams nu a avut o viata cu adevarat spectaculoasa, de care media sa profite. A luptat si el pe front, in Al Doilea, a ajuns pana in India si in Birmania, dar el nu a fost Ernest Hemingway. John Williams a lucrat zeci de ani la Universitatea din Denver, dedicandu-se literaturii. El a fost un profesor.
Stoner este cel de-al treilea roman pe care l-a scris (dintr-un total de cinci, ultimul fiind, de altfel, neterminat). William Stoner este si el un profesor, la Universitatea din Missouri. Fiu al unor fermieri din Vestul Mijlociu, tanarul Stoner pleaca sa faca o scoala pentru fermieri. In timp ce era intrebat, la un curs introductiv in literatura engleza, ce semnificatie are un anumit sonet de-al lui Shakespeare, Stoner se balbaie si nu poate raspunde nimic. De-atunci, viata sa se schimba. Ne aflam in fata unei revelatii. Renunta la studiul agriculturii si se dedica, fanatic, literaturii.
Stoner nu pleaca pe frontul Primului Razboi Mondial, precum colegii sai de generatie. Ramane la Universitate, isi ia masterul si apoi doctoratul si accepta un post de profesor aici, ascunzandu-se de lume intr-o biblioteca. El nu a urcat treptele carierei academice mai sus de lector.
Stoner duce o viata pe care prea multi ar cantari-o si ar gasi-o banala. Dar tocmai aici, tocmai aici este maiestria lui John Williams! El reuseste sa dea vietii acestui profesor care traieste prin literatura, fiind inapt pentru realitate, o semnificatie profunda, universala. Noi, cu prea putine exceptii, noi suntem Stoner – asta ne arata John Williams.
Asa ne trec si noua vietile, cautand aiurea un rost, luand decizii, regretand, iubind, ducand razboaie stupide, indepartandu-ne de ai nostri, pana la o groaznica despartire in viu, exact asa. Apoi, raman moartea si uitarea.
Ce a ramas in urma lui Stoner? La moartea sa, colegii doneaza bibliotecii Universitatii un manuscris medieval, care isi ia locul pe raft la „Sectiunea de Carti Rare“. Manuscrisul era insotit de inscriptia „Oferit Bibliotecii Universitatii din Missouri in memoria lui William Stoner, membru al Catedrei de Engleza. Din partea colegilor.“ Si atat.
John Williams reuseste, asadar, sa scrie o carte sincera, brutala, adevarata, emotionanta, incarcata de tristete, insuportabila. E greu sa treci prin paginile vietii lui Stoner, fiindca e ca si cum ai citi tot timpul intr-o oglinda. Nu e de mirare ca in 1965, cand a fost publicata, a trecut neobservata, fiind descoperita decenii mai tarziu. Stoner e exact ca un mesaj inchis intr-o sticla, aruncat in oceanul timpului, fara disperare si fara mari sperante. Stoner ne rezuma.
Iar la moartea sa, William Stoner se bucura singur de marea trecere, se bucura egoist, ca un copil. La moartea sa isi intinde degetele subtiri in cautarea cartii sale. Si ce daca aceasta carte „fusese uitata si nu servise nimanui la nimic“?! Era cartea lui, lasase in ea o parte din el, iar partea aceea avea sa ii supravietuiasca, si aceasta supravietuire i-a dat vietii lui Stoner un sens.
Apoi, „degetele i s-au relaxat si cartea pe care-o tinea a alunecat intai incet, apoi mai repede pe trupul nemiscat si a cazut in tacerea din camera“. Si atat.