1.
Dupa ce se asaza pe scaun, fetita chiuie de bucurie, in asteptarea calatoriei. Baiatul, la volan, pare extrem de preocupat de cum se conduce. Pare foarte responsabil. Pornesc. Masina pe baterii se misca ingrozitor de lent, ar fi depasit-o si un melc. Totusi, fetita chiuie de bucurie. Dupa 4-5 metri, inevitabilul se produce: cu toata viteza aia de melc, baiatul deviaza de la calea dreapta si „izbeste“ masina de un gard.
2.
In capatul celalalt al unei stradute cu sens unic apare o masina a politiei venind inspre mine, incalcand legea. Dau cu spatele vreo zece metri – sa fac totusi loc de trecere –, pregatindu-ma sa-i bat obrazul soferului. Cand se apropie, il vad pe politai: pletos ca mine, imbracat in geaca de piele, cu un zambet complice, cu palma ridicata gen: „High five, my nigga“. Ma gandesc ca-i posibil si sa nu fi fost un politai cool, ci doar un tip care furase masina politiei.
3.
Pe-o arsita ca cea de acum, ies in fata caminului C3 si-i astept pe colegii mei ramasi in urma, sa mergem la un tenis cu piciorul in parc. Ma asez la umbra unei salcii. E liniste. Pe langa mine, din copac, cade un baiat care incepe sa urle:
— Cheama Salvarea! Cheama Salvarea!
— Ce-ai patit?, il intreb ingrijorat, dar tamp.
— M-am urcat dupa minge.
4.
Caut cazare in Piatra Craiului… Gasesc o super-cabana cu site, sun la primul numar afisat la informatii si-mi raspunde un tip turbat de nervi cand ii zic ce vreau:
„M-au nenorocit astia, dom’le… Au pus din greseala numarul meu pe site si ma suna lumea de luni intregi… Si nici nu pot sa ma duc pana la ei, ca traiesc in Bucuresti… Dar tot imi fac drum intr-o buna zi, sa-i bat…“.
Sun la al doilea numar de mobil afisat pe site la informatii: „Vezi, nene, schimba repede numarul celalalt, ca vine unul din Bucuresti sa te bata“.
5.
In copilarie, stand in pat, dimineata devreme, distingeam clar un anumit zgomot de-afara si identificam sursa precis: caruta lu’ nea’ Gheorghe (avea roti de lemn cu un tacanit inconfundabil) sau trecerea autobuzului de cinci.
De la o vreme, oricat de concentrat/adormit sunt, identific clar avionul de doua (habar n-am de unde vine si unde merge) si avionul de sase (ala care pleaca la Bucuresti).
6.
In timpul meciului, am observat cum niste purici cosmici (unii savanti sustin ca-s zgomotul de fond ramas de la Big Bang, captat de antenele pamantene) traversau uneori plasma, HD-ul. Nu multi, abia ii zaream – puteau fi si o iluzie de la oboseala –, dar ma scoteau din minti. Am tot frecat mufa de la cablu, ca sa obtin imaginea perfecta.
Apoi mi-am amintit brusc cum am citit in copilarie impreuna cu mama, in ziarul „Scanteia“, ca din august (stirea era anuntata triumfalist primavara) TVR va incepe sa transmita emisiuni color. Si tare ne-am mai bucurat, abia am asteptat sa vina augustul si sa vedem si noi in culori cele cateva ore de transmisie, la jaful nostru de televizor cu lampi. „Cred ca porneste pe 23“, a banuit mama. Chiar si discursurile lui Ceausescu ar fi fost mai acceptabile in culori. A venit 1 august, a venit si 23, si noi prindeam tot alb-negru. „O fi de la ei“, a zis tata. „Ntt! – a limpezit mama misterul. N-am inteles noi stirea cum trebuie. Au spus ca vor transmite emisiuni, adica numai unele, nu toate. Si, oricum, n-au reusit sa le faca inca in culori la termen.“ Sa mai asteptam, ca se rezolva.