A doua veste notabila a toamnei, anuntata de un trimis al ministrului culturii la concertul de deschidere a Concursului International „George Enescu“, este ca ministerul va finanta publicarea unei editii critice a partiturilor pentru pian ale compo_zitorului, o propunere lansata in timpul ministeriatului lui Vlad Alexandrescu. Este bine, este excelent, desi ar fi fost si mai bine daca proiectul era prezentat cu o transparenta totala. Cu ce editura muzicala internationala s-a incheiat contractul? Ce termen de predare si aparitie si-au fixat realizatorii sai, si, nu pe ultimul loc, cine sunt exegetii operei enesciene ce vor lucra pe partiturile manuscrise. Nu ar trebui sa fie nici un secret, mai ales ca, la ora actuala, nu sunt multe personalitati ale pianului competente si care au intrat in arhive si biblioteci… Discutabila mi se pare decizia anuntata de a aduna partiturile intr-un singur volum de peste 250 de pagini si de a-l oferi „gratuit“ unor muzicieni.
Daca este o idee buna ca partiturile enesciene sa fie oferite gratuit unor tineri pianisti laureati ai Concursul de la Bucuresti, in rest ideea „cadoului“ nu mi se pare una judicioasa. Volumul – dar ideal ar fi o aparitie in fascicule, pentru a nu-l face exagerat de scump, asa cum este publicata la Varsovia editia Chopin – ar trebui sa fie vandut prin retelele internationale de distributie a cartii, concomitent cu gandirea unei strategii de a-l face cunoscut institutiilor academice de muzica din intreaga lume si, evident, tuturor pianistilor interesati.
A treia veste buna – o reusita ce trebuie aplaudata a organizatorilor Concursului „George Enescu“ – este transmiterea fazei sale finale, live si in reluare, in intreaga lume de catre portalul Internet Medici TV. Veti putea urmari astfel de acasa concursul si la adresa www.medici.tv, unde este afisat deja programul transmisiilor de la Bucuresti.
In sfarsit, o veste remarcabila este aparitia recenta a unui nou CD, la casa de discuri Meloclassic, dedicat lui George Enescu in calitate de violonist, cu inregistrari inedite. Michael Waiblinger, colectionar si editor de discuri expert si pasionat, un german stabilit cu familia in Thailanda, publica inregistrari din arhiva Radioteleviziunii franceze. Editorul a ales doua Sonate pentru vioara si pian de Bach, cea de-a 2-a in La major, BWV 1015 si cea de-a 4-a in do minor, BWV 1017, cu Enescu avand-o drept partenera la pian pe apropiata sa Céliny Chailley-Richez, inregistrari de studio, facute la 4 ianuarie 1951. Li se adauga o inregistrare de concert, a Octetului in fa major, D. 803, de Schubert, datata 1 martie 1951. Alaturi de Enescu sunt alti profesori ai vremii de la Conservatorul National de Muzica din Paris: Ulysse Delecluse (clarinet), Fernand Oubradous (fagot), Jean Devémy (corn), Georges Alès si Gaston Marchesini (vioara si violoncel) si Henri Moreau (contrabas).
Intr-un schimb de corespondenta, Michael Waiblinger imi scria ca „fiecare are o preferinta pentru un artist si nu intra in discutie termeni ca «mai bun» sau «cel mai mare». Iubesc si admir artisti pe care altii nici macar nu se gandesc sa-i asculte. Enescu insa a fost unul din cei mai mari din istorie, compozitor, violonist si pedagog si, chiar daca maniera sa de a canta a intrat in declin cu trecerea anilor, el pastra totusi capacitatea de a fraza in mod unic…“ Editorul, autor si al livretului discului, nota dificultatile intampinate impreuna cu sotia sa Lynn Ludwig la restaurarea materialului original, al unor „acetate – in spunea el – deteriorate, dar pentru care ne-am dat intreaga silinta sa imbunatatim sunetul“. Rezultatul este admirabil!
Ceea ce aduce nou Michael Waiblinger in livret este discografia completa a inregistrarilor postbelice ale lui George Enescu ca violonist, pianist si dirijor, existente in arhiva Radiodifuziunii franceze. Ele incep la 17 iunie 1948, la Paris, cu Sonata a 7-a in do minor pentru vioara si pian de Beethoven, si se incheie la 7 februarie 1954, in sala Gaveau cu un concert Bach dirijat de Enescu. Majoritatea celor 13 sesiuni de inregistrari – de studio sau live – au fost reluate in ultimul deceniu pe CD-uri la companii mai mult sau mai putin cunoscute. Daca nu ma insel, intre cele ramase inedite se mai afla un concert de la 20 iunie 1953, in cadrul Festivalului „Primavara muzicala nisoaza“, unde George Enescu dirija Orchestra filarmonica din Nisa intr-un program cu Uvertura Manfred de Schumann, Concertul pentru pian si orchestra nr. 4 in sol major de Beethoven, cu Aldo Ciccolini ca solist, si Serenada in mi bemol major, op. 7 de Richard Strauss.
*George Enescu – Meloclassic MC2028, 2016 (www.meloclassic.com).