Scumpe domnule Babel, va scriu fiindca am ajuns sa vad oriunde ma uit ochii dumneavoastra privind lumea fara binoclu.
V-am primit mostenire, domnule Babel, de la omul in care cred cel mai mult in literatura, si nu cred ca tocmai dumneavoastra ma veti judeca, fiindca stiti ce inseamna sa primesti un asemenea dar. De la dumnealui, scriitor bucurestean interbelic, am invatat sa va citesc, deci sa va iubesc. Niciodata nu am invatat ceva mai pretios.
Va citesc Armata de cavalerie in fiecare an, intotdeauna toamna, si nu incetez sa va descopar altfel. Sunt incredintat ca nu va veti sfarsi.
Las sa treaca doua saptamani, niciodata mai mult, dar nici mai putin, si va citesc si povestirile odesite si celelalte povestiri, fireste.
Iar Povestiri din Odesa este cartea mea preferata din secolul XXI, daca mi se ingaduie o ierarhie. Nimic nu ma mai poate vindeca din iubirea pentru eroii din cartile dumneavoastra: evrei, falsi pianisti, hamali, banditi, negustori, bacani, amurgul purpuriu, acel bunic care scrie cronica vietilor vecinilor sai, stelele care se trag in margine de orizont, deci de cer, si privesc si ele oamenii. Sunt incurabil babelian.
Domnule Babel, gloria dumneavoastra postuma nu a crescut, dar sunt incredintat ca nu va intereseaza prea tare amanuntul. Citindu-va, recitindu-va, si in acest octombrie, m-am gandit mult la Gorki indrumandu-va catre viata inainte sa va dea binecuvantarea de scriitor. Si mai mult ma gandesc, insa, la intelepciunea dumneavoastra de a-l fi ascultat pe Gorki, sunt incantat de cum v-ati aruncat in existenta, in saua unui ostas dintr-o armata de cavalerie si in functii marunte, da, da, ca un om care cauta nu gloria, ci adevarul.
Domnule Babel, m-am gandit indelung la cum ati reusit sa scrieti asa, intocmai cum se gandeste si acea eroina a dumneavoastra la acea traducere din Guy de Maupassant, inainte ca vinul sa involbureze noaptea si sa o faca inubliabila.
M-am gandit si am ajuns la acest deznodamant al gandurilor personale: ati scris asa pentru ca dumneavoastra, domnule Babel, ati trait cu adevarat. Cunosc atat de putini oameni care au trait cu adevarat!
Si, dati-mi voie sa fiu banal acum, dar sincer: literatura dumneavoastra este buna, fiindca este mai ales viata, fara sa fie, desigur, doar viata.
Literatura dumneavoastra este mai inalta decat viata, o stiti, o stiu. Prefer oricand sa traiesc intr-o pagina dintr-o povestire odesita decat in realitate, la noi, in mileniul III. O, daca v-as povesti cum am ajuns toti… Chiar asa: v-ati mira? Nu v-ati mira, caci nimic nu mai e de mirare, si nu de ieri, si nici de azi, si nu aveati cum sa nu stiti tocmai dumneavoastra ca asa este, intocmai asa.
Domnule Babel, literatura dumneavoastra, care miroase a sange crud si a ramasite pamantesti de oameni, este cea mai frumoasa pledoarie pentru viata din cate am cunoscut.
Si vedeti bine ca nu ma omor dupa fiintare, dar, daca mi-ar fi fost dat sa va citesc inainte, cred ca totusi as fi ales sa fiu nascut pe acest pamant. Cum sa nu te nasti? Cum sa nu vrei sa vezi acea seara care cand se stinge inconjoara sufletele cu fumul trandafiriu al tristetei sale?
Domnule Babel, ati fost smuls fiziceste vietii, caci asa s-a anuntat in intreaga Uniune Sovietica si cu mult mai departe, dar ucigasii dumneavoastra greseau, cum gresesc toti ucigasii. Un om care a trait cu adevarat si a spus aceasta poveste traieste totusi pentru totdeauna, el nu mai poate fi extras din nemurire, daca nu vi se pare prea mult sa va scriu aceste randuri, si de ce vi s-ar parea?