Cele 85 de masini de spalat perfect functionale, cu toate dotarile plus un mic reflector in cuva, cantarind fiecare cateva zeci de kg, ce compuneau decorul in spectacolul lui Radu Afrim Bizoni (Teatrul National Sibiu), au fost descarcate din tir cu un motostivuitor pus la dispozitie de organizatori. Dupa reprezentatie, masinile au fost scoase in fata teatrului, spre a fi reincarcate si transportate la Sibiu. Doar ca motostivuitorul contractat n-a mai aparut. Imaginati-va un munte de masini de spalat langa un tir si vreo 30 de tehnicieni asteptand, in toiul noptii, sa apara „Dorel“ cu motostivuitorul. Tarziu in noapte era exclus sa gasim o alta varianta. In plus, incepea sa ploua. Masinistii au acoperit electrocasnicele cu folie de nailon si au plecat la hotel. Dupa cum va imaginati, „Dorel“ avea telefonul inchis. Asa ca sambata dimineata s-a facut un adevarat research pentru gasirea unui motostivuitor: telefoane la supermarketuri, magazine cu materiale de constructii, firme de constructii, de inchirieri utilaje grele etc. Fiind weekend, unii nu lucrau. Unde ni se raspundea la apel, nu exista posibilitatea de a transporta motostivuitorul pana la teatru. Dupa vreo patru-cinci ore de telefoane in toate zarile, s-a gasit un particular care l-a adus. In 15 minute, masinile de spalat erau in tir si plecau spre TN Sibiu.
„Aualeu“ functioneaza la Timisoara ca teatru independent, adica fara bani de la stat, de 11 ani. Artistii banateni sunt pentru a doua oara la FITPT Iasi. La o editie precedenta au prezentat Paricidul lui Ion Sava, acum, HUOOOOO!!!, care a facut atata valva. Arta e incomoda, trebuie sa fie subversiva, sa miste societatea, dar nu e ceva periculos, e ceva necesar. O sa ii invit si la anul, pentru ca Ovidiu Mihaita, Christine Cizmas si Ionut Parvulescu sunt dintre cei mai autentici oameni de teatru pe care ii cunosc. Creativi, indrazneti, nedispusi la compromisuri, fac arta de cea mai buna calitate. Au inceput intr-un garaj si o curte, acum au „sediu“ o casa, „loc lejer cu scart“ si au impus un spirit al lor, special. S-au batut cu dificultatile materiale inerente domeniului, dar s-au ambitionat sa nu devina comerciali. Fac experiment, o directie dificila pentru independenti, din cauza contextului financiar. Textele lor sunt originale, puternic implicate civic, deranjeaza, dar tocmai asta inseamna sa faci arta adevarata, sa incerci sa schimbi mentalitatile, oamenii, comunitatea. In HUOOOO!!! sunt ironizate metehne de „mascat“, iar „filmul“ evenimentelor de dupa cea de-a doua reprezentatie din aer liber, din Piata Unirii, a repetat, in real, situatiile teatrale din piesa, din fictiune.
Asta inseamna sa faci arta adevarata, sa incerci sa schimbi mentalitatile, oamenii, comunitatea
Subiectul e binecunoscut, a fost viral pe internet, dar dincolo de comentariile de pe Facebook, unde, inevitabil, la un moment dat, se divagheaza, se ridica in mod serios niste intrebari privind raporturile dintre arta si societate, organe de ordine si cetatean, despre solidaritatea breslei artistice, statutul artistului. Temele acestea merita o dezbatere serioasa. Prin intermediul comandantului Jandarmeriei Iasi, colonelul Mircea Tulica, caruia ii multumesc inca o data pentru rezolvarea eleganta a incidentului, i-am invitat pe cei doi jandarmi la un alt spectacol din festival. N-am facut-o „la bascalie“, ci cu cele mai bune intentii. Pentru a arata ca arta teatrala nu este ceva „nasol“, dimpotriva, este absolut necesara pentru suflet. Nu i-am zarit in sala. Poate erau de serviciu. Mi-ar fi placut sa fi onorat invitatia. E omeneasca tendinta sa respingem ceva ce nu cunoastem, de aceea e sanatos cultural sa ne mentinem curiozitatea vie.
Dupa faza cu jandarmii, care a fost indiscutabil the best (unii ne-au suspectat ca am regizat-o), ma gandeam „oare ce s-ar mai putea intampla?“. Cu ISU nu puteam avea probleme, la spectacole nu am ingaduit mai multi spectatori decat capacitatea salii. Si brusc imi trece prin sinapse o idee, pe care n-am verbalizat-o: „o pana de current“. Fusesera cu o saptamana in urma niste intreruperi neanuntate, iar intr-un teatru, in timpul unui spectacol, taierea curentului electric creeaza uriase neajunsuri in primul rand pentru public, care se poate panica, apoi pentru artisti, care trebuie sa improvizeze, si pentru tehnicieni, carora li se reseteaza dispozitivele de scenotehnica. In seara in care se juca productia Teatrului National din Bucuresti, O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii (din ratiuni tehnice, in sala de la Casa Studentilor), in zona Teatrului Luceafarul chiar a fost pana de curent. Spectacolul celor de la Replika, Amintiri din epoca de scoala, se incheiase, dar erau in toi operatiunile de montare a decorurilor pentru a doua zi. Din fericire, la Casa Studentilor, la O intamplare… n-au fost probleme de acest gen. Ci de altele: pentru ca tirul nu incapea in zona din spatele edificiului, a fost nevoie de o dubita in care s-au pus elementele ecranului de fundal, un material special, extrem de sensibil, dubita s-a deplasat in spate si a fost descarcata. La demontare, la fel.
In momentul in care apar, toate detaliile acestea neprevazute, care trebuie gestionate si inca rapid, sporesc oboseala si presiunea. Dar cum lucram in zona creatiei artistice, creativitatea e cea care ajuta la rezolvare. Privite retrospectiv, la distanta de cateva ore sau zile, fiecare isi releva nota de umor, registru tonal in care trebuie abordate.