Motivul? Valul de clovni care au terorizat cetatenii din mai multe state, moda care a bantuit SUA in ultimele luni si care chiar a trecut granitele, in Europa si America de Sud.
Clovnii malefici sunt un personaj de film horror redutabil – ganditi-va numai la Pennywise, eroul negativ al romanului IT al lui Stephen King si al adaptarii cinematografice ce a urmat. Doar ca, recent, in SUA, psihoza a devenit reala. Numai in ultimele luni au fost raportate incidente in peste 20 de state, glume de prost gust sau farse care s-au soldat chiar cu arestari. Aceste incidente au creat o panica reala, ducand si la aparitia unor mici legende urbane despre clovni care au incercat sa atraga copii in padure.
In SUA, imaginea clovnului malefic, dincolo de filmele de groaza, este bazata si pe o poveste horror din realitate: John Wayne Gacy, ucigas in serie din anii ’70, se deghiza in clovn la petrecerile scolare. Din acest moment, frica de clovni n-a mai amuzat pe nimeni, in special pe autoritatile americane, care au atentionat public contra oricarei folosiri „deplasate“ a unui costum de clovn. „{titi ca puteti fi arestat daca purtati o masca de clovn cu intentia de a tulbura ordinea publica?“, avertiza pe Twitter biroul serifului din Palm Beach. In multe locuri, politia a interzis costumele de clovn pe durata serbarii de Halloween (cu amenzile de rigoare), iar in altele magazinele s-au ferit sa comercializeze astfel de produse. Cei mai afectati au fost clovnii profesionisti, care si-au vazut afacerile suferind in acest sfarsit de octombrie. Unul dintre cei care au avut de castigat insa din aceasta situatie, scrie „Le Figaro“, este Nelson Albareda, proprietarul unei „case a groazei“ pentru turisti, in Miami. „Sunt de 16 ani in industria Halloweenului, iar frica de clovni nu reprezinta ceva nou pentru noi. Acum am dat lovitura pe retele sociale!“