Ca orice popor cu o istorie scurta si incerta, stearsa, rescrisa si modificata periodic, Romania a avut de-a lungul timpului mai multe zile nationale. Cea de acum, 1 Decembrie, se sarbatoreste abia de un sfert de secol, iar alegerea ei se datoreaza Parlamentului Romaniei din 1990, cel dominat de FSN-ul fostului presedinte Ion Iliescu. Format in mare parte din fosti activisti comunisti de linia a doua si a treia, dar si din politicieni cu tenta nationalista, acel parlament a evitat revenirea la vechea zi nationala, 10 Mai, asociata cu regimul monarhic si cu vechiul Regat al Romaniei. {i asa am ramas sa sarbatorim ziua Romaniei iarna, cu fasole si carnati, cu multe vanturi, cu ploi reci, zloata si parade militare.
Exista insa si destui sustinatori ai revenirii la vechea noastra zi nationala. Unul dintre ei, istoricul Neagu Djuvara, remarca faptul ca, in ciuda asimilarii zilei de 10 mai cu monarhia (care in 1990 ii va fi creat destule spaime republicanului Ion Iliescu), ea are o semnificatie mult mai profunda. Este o data intemeietoare: 10 mai reprezinta, in plan istoric, ziua proclamarii statului independent numit Romania. Pe 10 mai 1866, regele Carol I depune juramantul de credinta fata de Principatele Unite, in 10 mai 1877 tot el proclama independenta acestui stat si in 10 mai 1881 se sarbatoreste pentru prima data ziua nationala a Regatului Romaniei.
10 mai e, de altfel, si cea mai longeviva zi nationala a Romaniei: din 1866 pana in 1947. Abia odata cu abdicarea fortata a regelui Mihai I si instaurarea regimului comunist se adopta o noua zi nationala, 23 august, sarbatorita pentru ultima oara in 1989.
Firesc ar fi fost ca, odata cu incheierea aberatiei istorice reprezentate de perioada comunista, statul roman sa isi recupereze istoria mutilata, valorile si simbolurile ce stateau la baza constituirii natiunii, inclusiv datele cu valoare simbolica. Inclusiv ziua nationala. Mai ales ca altfel se bucura romanul de ziua tarii lui in 10 mai, in mijlocul primaverii, sub un soare cald, cand totul in jur e verde si inflorit, decat in pragul umed si rece al iernii. Si ar mai fi ceva: 10 mai era o zi nationala, ziua Romaniei – care atunci, la inceputuri, insemna o tara cu un rege neamt si o populatie amestecata, cu romani, dar si greci, turci, armeni, francezi, evrei. In schimb 1 decembrie este perceputa ca o sarbatoare etnicista, cea a romanilor care le-au dat peste nas maghiarilor.
Insa parlamentul din 1990 a decis cum a decis. Poate ca membrii acestuia s-au vazut pe ei insisi in postura de intemeietori, poate ca vor fi fost influentati si de confruntarile romano-maghiare din martie 1990, din Targu-Mures, cert este ca au decis sa reia istoria din 1 decembrie 1918, ca si cum inainte de asta n-ar fi existat un stat numit Romania. In subtext (desi asta nu se spune nicaieri) alegerea zilei in care Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia a proclamat unirea Transilvaniei si a Banatului cu Regatul Romaniei include o reafirmare triumfalista a apartenentei celor doua provincii la Romania, in detrimentul Ungariei.
S-a uitat ca atunci, in 1918, nu doar Transilvania si Banatul s-au unit cu tara-mama. Nici nu mai conteaza. Degeaba vorbim noi azi despre unirea Republicii Moldova cu Romania sau despre recuperarea Bucovinei de Nord. Nici atunci, nici acum nu ne-au interesat prea tare teritoriile acelea. Daca ne pica asa, ca o pleasca, e foarte bine, daca nu, nu conteaza. Importanta e data de 1 decembrie, ziua cand le-am facut-o ungurilor. Asadar, sa ne bucuram, e ziua nationala.