Daca reamintesc aceste lucruri, motivul il constituie unul dintre evenimentele anului discografic, aparitia unui set complet de inregistrari ale pianistei Yvonne Lefébure, la casa franceza Solstice, insotit de un amplu si admirabil studiu despre viata si cariera artistei, semnat de Frédéric Gaussin, pe baza unor minutioase cercetari in arhive si biblioteci. Yvonne Lefébure. Une légende du piano include 24 de CD-uri, cu numeroase inregistrari inedite, extrase din arhiva Institutului National al Audiovizualului (INA), ultimul disc fiind dedicat marturiilor pianistei in conversatii radiofonice cu Jacques Chancel, Radioscopie (1976), Laurent Asselineau, cu extrase dintr-un curs de intepretare (1978), si Bernard Deutsch, extrase din emisiunea Muzicienii au cuvantul (1981). Transcrierile emisiunilor sunt parte a livretului documentar ce insoteste setul.
Cum rezuma lucrurile Frédéric Gaussin, „captari live de concert sau de studio, pagini concertante, recitaluri sau muzica de camera… inregistrarile reunite in acest set, cu mari parteneri, numeroase inedite, documenteaza cu fidelitate arta sa pe o perioada de 40 de ani (1945-1984), inclusiv prin redundanta lor, care nu este decat aparenta“. „Interpretez de preferinta slucrari det Bach, Beethoven si de muzica franceza moderna. Viteza maxima omologata: blanche = 360!“, nota pianista, cu creionul, imediat dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Muzicologul francez o citeaza si cu o notabila observatie facuta spre sfarsitul vietii: „Cine a zis: nu exista decat doua interpretari, cea buna si cea proasta? Asa ceva nu face decat sa simplifice o problema altfel complexa, fiindca cate nuante sunt intre doua interpretari foarte bune, egale ca valoare, si cate nuante intre doua din cele rele! Ceea ce trebuie incercat este sa oferi convingerea neabatuta pe care o ai despre sensul unei opere recreate. Da, trebuie imaginatie, ca peste tot in arta. Pentru mine un text muzical este atat de emotionant: note, negru si alb pe hartia liniata; dar dincolo de ceea ce sta scris se afla intreaga pasiune, drama, speranta sau disperarea unei fiinte umane. {i cu atat mai bine daca este un geniu… Aduce reflectarea unei alte lumi.“
Te poti intreba daca tanarul Lipatti, ce-l venera inainte de toate pe Alfred Cortot si apoi pe profesorii sai de compozitie, Paul Dukas si, din al doilea an de studii, Nadia Boulanger, avea o ureche deschisa spre imaginile poetice si teoriile lui Yvonne Lefébure. Nimeni nu a studiat in mod particular relatia lor desfasurata pe parcursul a aproape cinci ani. Nici macar scrisorile sale catre Florica Musicescu si Mihail Jora nu sunt publicate integral, ce sa mai spui despre o cercetare aprofundata in arhivele pariziene!
Frédéric Gaussin imi spunea ca in arhive se pastreaza o descriere extrem de precisa a studiilor pe care Dinu Lipatti le-a intreprins sub indrumarea pianistei si, lucru total nestiut, ca a descoperit intre documente „o scrisoare de scuze extrem de profunde din partea lui Madeleine Lipatti, din 11 mai 1952, prin care o roaga pe Yvonne Lefébure sa o ierte pentru cuvintele nefericite pe care le-a folosit in cartea sa, crezand ca ea nu ar fi contat pentru Dinu ca pedagog“, „o scrisoare in cuvinte bine simtite, una reala de cainta si de regrete“. Nu stiu exact despre ce cuvinte este vorba, dar atat numele, cat si marturia lui Yvonne Lefébure lipsesc cu totul din cele doua editii, imprimate in 1951 (atentie bibliografii online ai lui Lipatti!) si in 1952, ale volumului Hommage a Dinu Lipatti. Madeleine Lipatti introducea, alaturi de alte corecturi importante, numele pianistei profesoare, in editia Omagiului, refacuta in 1970, dar fara vreo marturie a ei. Si totusi una exista – si ar merita probabil publicata integral – scrisoarea in care Yvonne Lefébure raspundea, in noiembrie 1957, unei cereri a lui Dragos Tanasescu, primul autor al monografiei Lipatti. Dincolo de cuvinte, la implinirea a 30 de ani de la disparitia Yvonnei Lefébure, François si Yvette Carbou, cei doi producatori ai companiei initial denumita FY, apoi Solstice, care din 1974 s-au angajat cu pasiune „in pastrarea si propagarea mostenirii spirituale a pianistei si a pedagogului francez“, sustinuti de talentul si acribia specialistului in muzica de pian care este Frédéric Gaussin, au realizat un album exemplar. Merita cu prisosinta ascultat si daruit, acum cand sarbatorile de iarna se apropie.