Prin urmare, multi cetateni din cartierul in care mi-am petrecut copilaria si parte din adolescenta au alergat cu bidoanele in padure, la izvor, ca sa isi faca aprovizionarea. Am auzit apoi despre Piata Universitatii, un loc in care s-au adunat dusmanii poporului si care, ca sa reziste la protest, sunt alimentati frenetic cu paine si salam de alti „dusmani ai poporului“. La alegerile din anii ’90, votantii lui Ion Iliescu se luau in sectia de votare la harta cu reprezentantii altor partide decat a celui „bun“. La o varsta frageda, acestea imi pareau realitatea si aveam sa descopar mult mai tarziu mistificarile, dar si faptul ca, din pacate, minciuna are uneori picioare mai lungi decat spune proverbul.
Cand in 2014 s-a dus o campanie electorala intreaga in sprijinul lui Ponta cu armele diversiunii, una in care oamenilor li se spunea ca nu putem vota un „neamt“ care nu este ortodox, care va darama manastirile din nordul Moldovei si va vinde Ardealul ungurilor, ne-am reamintit ca plapanda noastra democratie a supravietuit unor campanii de manipulare perfect tintite spre un public luat ca victima sigura. Sa imi fi spus cineva ca in timpul acestei „campanii mute“ electorale vom alerga iar dupa cai verzi pe pereti si ca vom fi pusi in situatia de a incerca (atunci cand nu ne este lehamite) sa demontam miturile „oengistilor lui Soros“ si ale „vanzatorilor de tara“, n-as fi crezut cu nici un chip. Si totusi faptul ca aceste metode de manipulare au functionat uneori la nivel chirurgical in randul electoratului ar trebui sa ne trezeasca din visul ca am devenit, macar la nivelul urbanului mare, „o tara ca afara“. Cei 50 de ani de comunism in care s-a votat cu regularitate cu cine trebuie au creat „votantul nou“, cel care nu isi mai ia acum lumina in cabina de vot de la „stapanire“, ci de la televizor. Avem, din pacate, mai multe generatii care au nevoie sa li se spuna ce este binele, ce este raul si, in definitiv, pe cine sa voteze.
Este foarte vizibila o ruptura generationala, mesele in familie nu mai sunt destinate comunicarii, ci bifarii unei conventii sociale. Taberele sunt atat de pornite una impotriva alteia, incat e imposibil sa operezi cu argumente, in conditiile in care „adevarul din televizor“ vine imbalsamat in emotii, nu in fapte. Daca nu iese scandal tot e bine. Il poti evita pur si simplu neaducand vorba despre alegeri si candidati.
La fiecare scrutin desfasurat intr-o tara in care votul nu este obligatoriu prin lege, in Romania ne intrebam ce ar fi votat majoritatea care nu s-a prezentat la urne. In ce fel ar fi putut aceasta schimba rezultatul alegerilor? Sociologii s-au pus de acord ca o prezenta mare strica, de regula, calculele tuturor partidelor „clasice“. Dincolo de viitoarea guvernare, putina lume isi pune, din pacate, intrebarea cum va arata viitorul Parlament, ai carui reprezentanti ii votam duminica. Camera Deputatilor si Senatul emanate din votul popular in 2012 au totalizat vreo 600 de parlamentari si au condus la probabil cel mai „pus pe rele“ legislativ de dupa 1990, plin de personaje cu dosare penale in dulap, legislativ care a trait deziluzia de a nu fi putut duce la indeplinire episoadele de tipul „Martea neagra“. In functie de rezultatul alegerilor din 11 decembrie, ne-am putea alege un Parlament care sa fie mai curat sau, dimpotriva, perfectionat, fara dispozitia de a mai repeta greselile trecutului in materie de pasi inapoi.
Caci sta in puterea legislativului de a desprinde precum foile unei cepe din atributiile unor institutii sau de a crea unele noi, de mainile ridicate ale majoritatii parlamentare depind Bugetul de Stat, amnistiile, precum si exacerbarea unui curent antieuropean care, ajutat, poate deveni tot mai popular si la noi.
Peste tot in Europa, dar si peste Ocean, asistam la o reasezare a taberelor, a argumentelor si a metodelor de a influenta electoratul. Trebuie sa fii naiv si prea suparat pe Soros ca sa crezi ca alegerile noastre nu au nici o legatura cu acest microcosmos in prefacere. Bine ati veni in „minunata lume noua“!